1. Potrivit unor date oferite de American Academy of Dermatology, unghiile cresc între 3 și 4 milimetri lunar, ceea ce se traduce printr-o rată de aproximativ 0,1 milimetri pe zi.
2. Onicofagia, adică obiceiul de a-ți roade unghiile, este cel mai frecvent comportament nervos. „Statisticile arăta că aproape jumătate dintre toți copiii și adolescenții își rod unghiile, iar mulți dintre ei nu renunță la acest obicei nici la vârsta adultă. Deși nu prezintă riscuri severe, poate contribui la infecții ale pielii sau la deteriorarea patului unghiei”, a explicat doctorul Laura Mocanu, specialist dermato-venerolog, într-un articol.
3. Unghiile sunt alcătuite din aceleași componente ca și părul, potrivit specialiștilor. Atât unghiile, cât și părul sunt formate din cheratină, însă structura lor diferă. Astfel, alimentele benefice pentru păr sunt la fel de utile și pentru unghii. O dietă echilibrată, bogată în vitamine, antioxidanți, fructe, legume, proteine și minerale, este esențială pentru menținerea sănătății părului și unghiilor.

4. Conform unui studiu elaborat de echipa „El Studio Blog”, unghiile de la picioare cresc la aproximativ jumătate din viteza celor de la mâini, având o rată medie de creștere de aproximativ 1,6 milimetri pe lună.
5. Potrivit specialistului Dana Argeșan, medic dermatolog-venerolog, stresul poate influența creșterea unghiilor. Pe lângă obiceiul de a-ți roade sau smulge unghiile, stresul cronic poate încetini această creștere. Pentru a menține sănătatea unghiilor, este esențial să dormi suficient în fiecare noapte. Oboseala și stresul cronic pot redirecționa energia și nutrienții necesari pentru creșterea sănătoasă a unghiilor și părului către alte părți ale corpului.
6. Petele albe de pe unghii sau leuconichia, reprezintă afecțiunea comună și, în general, inofensivă, care presupune apariția unor mici pete albe pe suprafata unghiilor, conform echipei medicale MedLife. Acestea apar adesea în urma unui traumatism unghial, dar pot avea și alte cauze, cum ar fi infecția fungică, anumite alergii și chiar ca urmare a administrării anumitor medicamente.

7. Unghiile cresc mai rapid în sezonul cald. Anotimpul, împreună cu alți factori precum vârsta și genetică, influențează ritmul de creștere al unghiilor, potrivit datelor oferite de American Academy of Dermatology.
8. Conform unui studiu elaborat de El Studio Blog, aproximativ 10% dintre afecțiunile dermatologice sunt asociate cu unghiile. În jur de jumătate dintre problemele unghiilor sunt cauzate de infecții fungice, care sunt mai frecvente la degetele de la picioare. Alte condiții comune includ punctele albe de pe unghii, liniile verticale, infecțiile bacteriene și unghiile încarnate. Persoanele în vârstă se confruntă mai des cu aceste probleme decât tinerii.
9. Cuticulele au un rol esențial în structura unghiei. „Îngrijirea cuticulelor trebuie realizată cu atenție, folosind instrumente de cea mai bună calitate, deoarece acestea servesc ca o barieră protectoare împotriva microbilor”, a explicat Sarah Gibson Tattl, expert în manichiură.

10. Potrivit studiilor, unghiile au nevoie de o bună vascularizație pentru a supraviețui. Unghiile cad după o lovitură mai serioasa pentru că patul unghiei trebuie să fie bine oxigenat și hrănit cu nutrienți pentru a crește în condiții optime. Orice traumă poate întrerupe acest flux delicat de nutrienți, iar în urma unui astfel de incident, unghia în creștere nu mai poate să se dezvolte normal, ceea ce duce la desprinderea ei și la apariția unei unghii noi, sănătoase.
SURSĂ FOTO/ GOOGLE, INSTAGRAM