„Noi avem prieteni comuni, eu l-am cunoscut pe el primăvara trecută, când un prieten de-al lui a comentat ceva de bine de mine, dar nu neapărat foarte drăguț. Mi-a dat follow pe Instagram și de atunci a început să mă urmărească. I-a plăcut de mine, dar el e așa mai timid și nu s-a decis să-mi scrie pentru ca să nu-l iau în râs și după să îl postez, să vadă toată lumea”, a povestit jurnalista Anastasia Slacfenco.
Prima interacțiune între cei doi a fost într-un club de noapte, dar femeia nu a dat mare importanță situației: „Eram vara trecută la un club de noapte, el a văzut-o pe prietena mea, o cunoștea, iar când a aflat cu cine e, a venit și el. Atunci era fără sprâncene, a avut un incident, dar eu nu țin minte cum el arăta. S-a apropiat de mine și mi-a zis că e urmăritorul meu. Eu sunt foarte drăguță cu urmăritorii mei, apreciez că ei mă urmăresc”.
„Trebuie să fie foarte deosebit un bărbat ca eu să-i atrag atenția și să continui să comunic, dar dacă era urmăritorul meu, am zis bine. Am vorbit puțin și el mi-a zis să-i dau follow. Voia să facem cunoștință, dar i-am zis că am iubit”, a adăugat invitata.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2024/07/15/mamadepisici170362137832665353371268586811655542622-1721048036f8vl509.jpeg)
Au început să vorbească pe Instagram, atunci când el a adăugat-o pe Anastasia în lista de prieteni apropiați: „M-a adăugat pe Instagram în prieteni apropiați, unde posta des, dar mie asta și îmi place, mai comentam și eu la postările lui. Așa am început să ne luăm peste picior, să râdem”.
„El era plecat peste hotare, cumva lucra acolo. Ulterior, nu știu cum, noi am început să comunicăm mai des, am început să ne sunăm cu cameră. La un moment dat, eu am înțeles că mie îmi place de el, nu știu cum m-a vrăjit și am început să comunicăm zilnic”, a continuat jurnalista.
Au ajuns la starea civilă dintr-o glumă: „El îmi tot scria și eu îl întrebam ce vrea de la mine sau dacă vrea la starea civilă, el mi-a dat un răspuns afirmativ. Noi ne-am pornit inițial din glumă, să vedem cine o să dea în urmă, cine e cel fricos”.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2024/07/15/mamadepisici171899355233954864781488854421655542622-1721048036a5ad73e.jpeg)
„Comunicam mai des, el trebuia să vină în decembrie, dar a venit pe 1 noiembrie. De când el a venit, noi am petrecut tot timpul împreună, până am oficializat căsătoria, pe 26 decembrie. În tot acest timp, am reușit să înțelegem că nu mergem din glumă, dar pentru că noi ne iubim și ne dorim să mergem toată viața împreună”, a povestit Anastasia.
Povestea lor de dragoste este bazată pe romantism: „Noi avem o istorie de dragoste romantică, eu mă bucur că o avem, să o povestim copiilor și nepoților. Peste 36 de ore el a condus din Anglia pentru că nu avea răbdare să mă vadă. Eu la fel nu aveam răbdare să-l văd, dar nu eu l-am provocat să vină, deși îmi doream asta. Până atunci noi ne-am văzut o dată în club, iar în timpul cât a fost plecat, doar pe cameră”.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2024/07/15/mamadepisici169411513431867911797812221811655542622-1721048036kf0c3yw.jpeg)
Top articole de vară care arată „ieftin”! Stafuri utile de la stilista Alina Carauș - VIDEO
„Este o raritate să mă simt așa lângă un bărbat, pentru că eu am crescut printre băieți, în toate cercurile de prieteni în care am stat, îmi era mai interesant cu băieții decât cu fetele, iar când crești așa, e mai complicat să găsești un bărbat lângă care să te simți o domnișoară”, a adăugat invitata.
Anastasia a rămas însărcinată la scurt timp după ce a oficializat relația: „Noi foarte repede ne-am apucat să facem copii conștient, eu am fost la un control medical, dar nu m-am așteptat ca atât de repede să se întâmple totul”.
„Eu îmi doream o căsătorie pentru totdeauna, aici era mai mult despre cine dintre noi o să cedeze. Părinții și rudele mele din start nu m-au luat în serios. Eu am fost la familia lui, el a fost la familia mea. Părinții între ei au făcut cunoștința atunci când am înregistrat căsătoria. Eu am plăcut familiei lui, iar el familiei mele”, a menționat femeia.
![](https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/750x/2024/07/15/mamadepisici171726359433809745367429920671655542622-17210481197ea2l8i.jpeg)
SURSĂ FOTO: Instagram/ mamadepisici