Nascuta in Bucuresti, Mihaela Evi si-a dorit sa-si faca un nume in handbal la Targu Mures, dar accidentarile si mediul nepotrivit au fortat-o sa lase in urma ceea ce iubea cel mai mult. La scurt timp, a infiintat un club in orasul sau ”adoptiv” si a devenit o antrenoare de succes, cu titluri nationale si internationale.
„Mi-am petrecut o parte importanta a copilariei si a adolescentei mele in cantonamentele echipelor nationale. Am fost un copil foarte pasionat, dar din pacate am facut cel mai important pas, trecerea de la junioare la senioare, gresit. Nascuta si crescuta in Bucuresti, la 18 ani am fost nevoita sa fac pasul catre o echipa de senioare. Am ales Targu Mures, pentru ca la vremea aceea era o echipa nou-promovata in prima liga si am fost sfatuita ca acolo voi avea ocazia sa joc mai mult, junioara fiind.
La echipa s-au schimbat cativa antrenori intr-un termen foarte scurt, iar dupa o perioada m-am si accidentat, am suferit o operatie. Din cauza mediului gresit in care eram, am inceput sa am si niste probleme cardiace, imi crestea periodic tensiunea, iar in momentul in care am ajuns la un specialist mi-a recomandat sa renunt la sport pentru ca eram mult prea tanara sa dezvolt astfel de probleme.
Mi-a fost usor sa renunt la momentul ala, ba chiar m-am simtit eliberata. Dar dupa cateva luni, a inceput sa imi lipseasca handbalul. La Targu Mures l-am cunoscut si pe sotul meu, fost sportiv si el”, a declarat Mihaela Evi pentru digisport.ro.
In prezent antrenoare la CS Gloria Bistrita, in liga a doua din Romania, Mihaela Evi a rememorat perioada plina de satisfactii in care a antrenat la Targu Mures, dar si deceptia pe care a trait-o atunci cand a fost nevoita sa renunte la clubul pe care l-a infiintat.
„Ideea infiintarii unui club privat de handbal a venit oarecum natural si usor, amandoi fiind si profesori de educatie fizica si sport. Targu Mures era un oras cu traditie in handbal, dar care nu mai exista in turneele finale si in competitiile importante de foarte mult timp.
Mi-au placut intotdeauna copiii, asa ca un job in care sa fac si handbal si sa ma si joc cu copiii, parea ideal. Infiintarea clubului Olimpic a fost un real succes, am avut sute de copii inscrisi inca din prima luna de activitate. Pentru ca eram foarte tanara, aveam 21 de ani cand am inceput sa antrenez, am ales sa o iau de la zero, cu grupe de fetite de 7-8 ani. Am castigat in 10 ani de activitate toate competitiile posibile pe plan national: junioare V, junioare IV, junioare III, junioare II si, cireasa de pe tort, junioare I.
Am castigat si cateva medalii pe la turnee internationale cu generatia respectiva. Fiind un club privat, activitatea nu se mai putea sustine in momentul trecerii fetelor la senioare. Autoritatile locale au infiintat un CSM in 2018 cred, dar care s-a dovedit un fiasco total. Un club cu 13 sectii la primul an de la infiintare, care dupa cateva luni a adunat datorii imense. Anul in care am iesit campioni nationali la junioare I, am sustinut toata competitia cu bani de acasa.
Eram neplatiti de luni de zile, dar continuam sa aducem bani ca sa putem termina competitia. Desi conditiile erau foarte grele, am fost aproape de o promovare in Liga Florilor cu o echipa cu o medie de varsta de 19 ani. A venit pandemia si odata cu ea si ofertele pentru jucatoarele noastre la vremea aia, care in final s-au hotarat sa puna pe primul plan partea financiara.
Am suferit foarte mult atunci pentru ca era visul meu sa promovam in prima liga in aceeasi formula in care ne indeplinisem, rand pe rand, toate visele impreuna. Dar cred ca, de fapt, a fost o binecuvantare. Ne facusem si noi personal o gramada de datorii pentru a sustine activitatea si probabil ca am fi continuat sa facem lucruri imposibile posibile, daca nu sufeream aceasta deceptie.
Sunt mandra pentru ca nu am sarit nici un pas in formarea mea ca antrenoare, am inceput cu minihandbal si am ajuns campioana nationala la junioare I cu o echipa crescuta de mine”, a adaugat Mihaela Evi.
Sursa FOTO: Instagram
