Ea l-a descris pe starul din „Cracker” drept un „talent unic”, adaugand ca personajul Hagrid „a adus bucurie copiilor si adultilor deopotriva”.
„Eu, personal, mi-l voi aminti ca pe un client loial. Pe langa faptul ca era un actor minunat, era inteligent, genial de istet, sclipitor, iar dupa 40 de ani in care am fost mandra sa fiu agentul lui, imi va fi dor de el.”
Daniel Radcliffe, actorul care l-a interpretat pe Harry Potter, a declarat „Robbie a fost unul dintre cei mai amuzanti oameni pe care i-am intalnit si obisnuia sa ne tina sa ne faca sa radem constant cand eram copii, pe acel platou de filmare.”
„Am amintiri deosebit de placute despre el, mai ales de cand filmam Prisoner of Azkaban, cand ne ascundeam cu totii de ploaia torentiala ore in sir in coliba lui Hagrid, iar el ne spunea povesti si facea glume pentru a ne mentine moralul.” „Ma simt incredibil de norocos ca l-am intalnit, ca am lucrat cu el, dar in acelasi timp foarte trist ca nu mai e printre noi. A fost un actor incredibil”.
La randul ei, Emma Watson a marturisit: „Robbie, daca voi ajunge vreodata sa fiu atat de amabila si buna cum ai fost tu cu mine pe platoul de filmare, promit ca o voi face in numele si memoria ta”. „Nu exista un Hagrid mai bun”, „iar tu ai facut o bucurie sa fiu Hermione”. „Imi va fi foarte dor de bunatatea ta, de poreclele tale, de caldura ta, de rasetele si de imbratisarile tale.”
Robbie Coltrane a mai jucat si in filmele din seria James Bond, Goldeneye si The World Is Not Enough.
Robbie era tatal a doi copii, Spencer si Alice. Actorul s-a casatorit cu sculptorita Rhona Gemmell in 1999, dar s-au despartit in 2003.