„Nu am fost mai fericita sa vad portile orasului niciodata, decat acum”, a mentionat Diana.
In dimineata cea tragica, Diana se afla la vreo 50 de km de Odesa, intre Odesa si Nikolaiev, in regiunea Iujne. „Eram acolo cu treaba. Am plecat acum doua saptamani si parca nu aveam in plan sa ma intorc astazi acasa, dar din pacate asta s-a intamplat”.
Cand a mers la culcare - era pace, iar cand s-a trezit...„Dimineata m-am trezit cu fraza „Este razboi, trebuie sa strangem bagajul si sa plecam acasa”. Eu dorm cam strans si nu am auzit nimic, insa am vorbit cu oamenii de la vama si ziceau ca in regiunea Odesa, unde ei stateau, s-a auzit spre dimineara bubuituri. Cred ca mi-am strans bagajul mai rapid decat in toata viata si nu am stat deloc pe ganduri. Am strans bagajul, am coobrat jos spre masina si ma bucuram ca merg spre casa, dar pe de alta parte, vedeam oamenii care raman acolo si se uitau peste fereastra. Ma uitam la ei si ma gandeam ca uite noi plecam, dar ei raman. Cel mai tare imi parea rau de oamenii care au ramas acolo. Dupa aia mi-au scris ca, dupa ce noi am plecat, au incercat sa bombardeze, dar racheta a fost interceptata de fortele armatei aerierne ucrainesti. Era chiar in zona in care am fost, pentru ca ziceam ca acolo este portul si ei incearca sa bombardeze obiectele militare strategice”.
De dimineata primea sute de mesaje si nu ii venea sa creada in ceea ce se intampla. „Nu intelegeam ce se intampla. Am raspuns la toata lumea si cred ca in jumatate de ora deja am plecat. A fost stresant daca sincer. Pe tot drumul, pana la Palanca, au fost foarte multe zone in care mergeau tancuri, masini militare cu militari, erau fortele ucrainene. Mai aproape de Odesa, intrarile si iesirile din oras erau foarte aglomerate. Se mergea cu 10 km/h. Erau asaltate toate magazinele, erau randuri mari in magazine, la bancomate, caci oamenii isi scoteau banii, erau randuri la benzinarii”.
Nu si-a putut stapani lacrimile si Diana a continuat sa povesteasca, insa cu un glas tremurand. „Am inteles ca la benzinarie li se permitea tuturor sa ia doar cate 20 de litri si oamenii stateau cate 20 de ore. Mi-a spus cineva ca a stat 20 de ore pentru benzina”.
Intr-o postare, Diana a scris ca soldatii ucraineni sunt foarte binevoitori si iti zambesc, chiar daca situatia era destul de tensionata. „Da. Am prins o masina cu soldati si stateau toti cu armele si le-am aratat salut din mana si s-au salutat inapoi”.
Intr-un filmulet postat de invitata, ea arata cum pe marginea drumului mergeau tancuri si masini militare si, dupa spusele ei, nu si-ar dori ca cineva sa simta ce a simtit ea in acele momente. „Eu am simtit-o pe parcursul a catorva ore. De fapt, noi drumul asta, pana la vama, in mod normal il facem in doua ore, iar acum cred ca l-am facut in patru ore, pentru ca se mergea foarte greu. Era foarte stresant, caci nu stii ce se va intampla. Citesti noutatile, primesti multe mesaje, privesti cum au bombardat portul din Odesa, ca erau acolo un depozit de armament si asta era la cativa kilometri de mine. Mi-a scris o prietena din Kiev, care tot vooia sa se intoarca acasa si a spus ca a nimerit sub bombardamente si a trebuit sa ocoleasca diferite drumuri si copilul ei plangea in masina. Situatia era foarte stresanta, mai ales ca noi am plecat, dar oamenii aia au ramas acolo”.
Cu o zi inainte, era pe malul marii si lua pranzul, iar in dimineata urmatoare a fost nevoita sa plece cat mai rapid de acolo. „Masinile erau pline de oameni, valize, copii. Drumul spre vama era foarte aglomerat. In vama erau sute si sute de masini cu numere ucrainesti. La vama, cetatenii ucraineni pot trece fara nici o problema si chiar mi-a placut mult calmul lor. Chiar daca situatia e de urgenta, ei erau foarte politicosi in trafic, nimeni pe nimeni nu claxona, nimeni nu se grabea, nu taia calea nimanui. Toti mergeau in coloana, frumos. In vama, la fel, politia frontiera se apropia de fiecare masina si ne intreba daca suntem bine, daca nu avem nevoie de ajutor si daca avem cetatanie moldoveneasca, avem prioritate la trecere si, astfel am evitat multe cozi. Si chiar erau tare nice politia frontiera de acolo, caci nu erau doar masini, ci erau lasati acolo oameni cu gentile in mana si erau lasati sa treaca pe jos, cu toate ca stiu ca nu se poate. Am vazut cum un politist a vazut ca o doamna a fost lasata cu gentile si cu un copil mic si a mers si a ajutat-o sa treaca vama”.
Cand a ajuns acasa, a putut rasufla cu usurinta. „Cand am vazut portile orasului m-am bucurat foarte mult. Pana a ajunge acasa, ne-am oprit la o benzinarie si mi-am luat o cafea si imi tremurau tare mainile, caci pana atunci nu realizam stresul prin care treceam, eram pe adrenalina. Dar suntem acasa. Nu se stie cat este de safe si aici, dar pana cand este bine”.
Sursa FOTO: Instagram
