Aceste zile, pentru toti oamenii au fost complicate. „Din pacate, in acest an, noi impartim martisoare prin asistenta psihologica sau, mai bine zis, prin prim ajutor psihologic. Le sunt recunoscatoare colegilor mele care s-au mobilizat. Suntem telefonati de psihologii nostri din Romania, din Rusia, toti ne-am mobilizat si ne supervizam unii pe altii, ca sa gasim cea mai accesibila, corecta si cea mai prompta formula de a asista si de a fi alaturi de refugiati”.
Incepand cu ziua de vineri, Lilia Maximenco a mers la Moldexpo, pentru a ajuta refugiatii. „Am fost si eu si colegele mele. Situatia se schimba de la o zi la alta. De fapt, acesta si este rolul nostru, pentru ca e mult sa zici consiliere psihologica, pentru ca consiliere psihologica inseamna mai mult timp si mult mai aprofundat. Eu zic ca noi nici nu putem sa ne aprofundam, noi suntem cei care pansam rana, dar nu suntem cei care o tratam, pentru ca nu avem timpul necesar, refugiatii sunt de pe o zi pe alta, deci, noi suntem cei care mergem si observam, facem o analiza per total al climatului psihologic si totodata identificam profilul psihologic al refugiatilor, pentru a identifica persoanele care au nevoie de o asistenta.
Noi ne apropiem de fiecare, in primul rand de cei care au copii, ii informam cine suntem, ce putem sa le oferim, noi stabilim cu ei, deja daca raman pe termen lung, servicii de continuitate pentru copii. Nu sunt doar psihologii, sunt pedagogii alaturi de ei, care monitorizeaza copiii, care ii implica in activitati. La fel, sunt binevenite si activitatile culturale, vin animatori, se implica toti cu ce pot. Nu e usor sa vorbesti cu un psiholog si, evident ca noi le respectam aceste limite. Multi dintre chiar din prima incep sa ne povesteasca despre ce sunt trairile lor, lacrimile lor, dar vreau sa zic ca este viata si, unde este om, este emotie, este traire. Ei cauta solutii. Ajungand aici, ei incearca sa gaseasca solutii de perfectare a actelor, de gasire a unui punct unde se pot deplasa.
Evident ca cel mai grav traiesc aceste sentimente cei a caror au ramas in Ucraina, a caror soti lupta in aceasta zona de razboi, mamele care si-au lasat fiii. Noi, psihologii am ajuns la aceeasi linie de gandire, ceea ce ma bucura mult. Noi nu scoatem in presa dramele si istoriile, caci noi avem ce zice. Chiar astazi discutam cu un psiholog si ii spunea ca abia astept sa se incheie acest calvar, ca sa ne adunam toti si sa prelucram, sa descatusam informatia acumulata. Noi pastram discretia”.
In aceste momente, toti mizeaza pe faptul ca copiii nu prea inteleg si nu prea cunosc tot ce se intampla acum. Totusi, cine sunt mai afectati acum, maturii sau copiii?„Nu as putea sa fac acum o comparatie, nu ar fi corect, pentru ca nu am facut o evaluare. Pana la urma, nu toate reactiile vorbesc si despre starea interna a persoanei, pentru ca un blocaj si o calmitate nu neaparat vorbeste si despre un echilibru pe interior. Copiii au iesit din zona universului lor. Evident ca ei inteleg totul, dar noi in aceasta situatie ne agatam de ideea cu care ne este mai confortabil sa traim. Depinde de gradul de dezvoltare si de varsta copiilor. Noi incercam sa fim alaturi de ei, noi utilizam toate tehnicile si metodele cu copiii, ca ei sa poata sa-si exteriorizeze trairile si noi sa le putem identifica si, pe masura posibilitatilor sa le prelucram”.
Prin urmare, psihologul a dat cateva situatii practice pentru lumea care a adapostit la ei refugiati din Ucraina. Toata lumea spune ca ei au nevoie de un sprijin emotional, pe langa lucrurile pe care le primesc. Ce putem face daca avem asa o persoana alaturi de noi? Ce ii intrebam, ce nu ii intrebam? Cum sa discutam cu ei? „In primul rand, trebuie sa ne respectam limitele unul altuia. Nu trebuie sa fii neaparat un psiholog, ca sa ajuti pe cineva. In aceste perioade noi avem nevoie de odihna si, in momentul in care persoana nu doreste sa discute cu noi si este cu trairile sale, sa-i permitem sa-si prelucreze gandurile.
Important ca persoana sa stie ca noi le suntem alaturi, ca de fiecare data cand ei vor dori sa comunice cu noi, noi vom discuta cu ei si sa stie acea siguranta, ca noi suntem cu ei nu doar fizic, dar si spiritual, suntem solidari cu emotiile si trairile lor. Nu trebuie sa-i privim ca pe niste victime, caci ei si asa sunt victime a conflictului armat. Trebuie sa-i privim de la egal la egal, nu trebuie sa-i compatimim, caci compatimirea nu inseamna suport. Daca familia are copii, trebuie sa fim alaturi si cu ochii pe copii, pentru ca parintii ar putea sa fie epuizati emotional. Sa-i intrebam care a fost rutina lor obisnuita in tara lor natala, ca sa incercam pe maxim sa o respectam si sa o asiguram. Oamenii si-au pus viata intr-un bagaj si au pornit la drum si asa si este”.
Pe retelele de socializare au aparut deja pareri despre refugiatii care sunt destul de obraznici, au cerinte si diferite chestii. Cum trebuie sa ii tratam pe acesti oameni? „Regulile induc o claritate, pentru ca haosul din exterior se resfrange si in interior. Regulile ne fac bine la toti. Cum informam despre aceste reguli, tine de conditiile pe care noi le avem. Este cert ca noi trebuie sa ne respectam. Plus la toate, reactiile de furie nu intotdeauna sunt indreptate spre noi. Eu sunt pentru reguli, caci ele aduc claritate. Cu atat mai mult, este o comunitate in care sunt si copii. Suntem de diferite etnii in aceasta comunitate, cu diferite valori si perceptii diferite, chiar si in ceea ce tine de relationarea barbat - femeie, atitudini, alimentatie. Dar noi ii privim pe cei din jur prin prisma noastra”.
Sursa FOTO: Facebook