Nu a ramas mult pana cand Tatiana Nastas isi va tine in brate cea de-a doua fetita. Asa cum mai sunt saptamani numarate pana la marele eveniment, prezentatoarea si-a dorit sa imortalizeze aceste clipe alaturi de fetita sa, Diana.
„Lui tati nu-i place la sesiune foto. Eu mi-am ales singura rochita. Imi plac rochiile”, Diana Nastas, 2 ani.
„E prima data pentru ea. Chiar imi era frica de reactia ei cand va vedea fotograful, toate aceste sunete. Dar a fost totul okay”, Tatiana Nastas, prezentatoare PRO TV.
Prezentatoarea a schimbat cateva tinute, unele mai feminine, altele mai senzuale.
„Mai este ceva, ce am lasat departe de ochii camerei, pentru ca am fost un pic mai dezgolita. Nu s-a vazut nimic, dar exista riscul sa se vada in proces. Am ales ceva lejer, blugi, camasa alba, negru clasic. Negru este culoarea mea preferata, ma simt cel mai bine in aceasta culoare. Am avut o tinuta umeda si parul mi-e ud. Am udat o bucata de panza si am pus-o pe mine asa frumos. Din ce am vazut mi-a placut”, Tatiana Nastas, prezentatoare PRO TV.
Micuta Diana si-a asumat rolul de „sora mai mare” si este nerabdatoare sa-l puna in practica.
„O sa se trezeasca si o sa zica ca vrea laptic. O sa-i dea mama laptic. Am baut si eu. O sa ma joc, o sa o tin in brate, ea nu poate inca sa mearga. O sa o adorm, o sa-i schimb scutecul”, Diana Nastas, 2 ani.
„Ea nu intelege ce urmeaza. Pentru ei bebelusii cred ca sunt draguti doua zile, dupa aia cand tipa, plang, mai cresc si le iau jucariile, ei nu mai sunt asa de incantati. Dar, nu au incotro”, Tatiana Nastas, prezentatoare PRO TV.
De aproape doua saptamani, Tatiana savureaza concediul de maternitate.
„Ma trezesc de dimineata, imi fac treburile. Mai lenevesc, ceea ce nu am facut demult. Imi era dor sa stau in pat, sa ma uit la un film, singura acasa. E ceva ce nu am mai experimentat demult”, Tatiana Nastas, prezentatoare PRO TV.
De curand, Diana a inceput sa mearga la gradinita, provocare atat pentru ea, cat si pentru parinti.
„Ma joc cu copiii. Am plans ca imi era dor de mami”, Diana Nastas, 2 ani.
„Se zice ca fetele sunt ale tatilor. Insa, Diana e a mamei, e foarte atasata de mine. Plange in fiecare zi cand o las. Dar eu incerc sa fiu tare, ii explic ca e un proces prin care trec toti copiii si e bine, e frumos. Vorbesc foarte mult cu ea. Incerc sa fiu foarte intelegatoare, dar in acelasi timp cat mai determinata ca ea sa nu vada ca eu as putea ceda”, Tatiana Nastas, prezentatoare PRO TV.
„Primele variante ale Dianei pentru numele bebelusului erau: Dinozaur, Crocodil si mai era ceva tot la fel de amuzant. Noi avem cateva variante, dar am zis sa o vedem mai intai, sa o privim in ochi. Avem doua variante, una pentru o bruneta si una pentru o blonda”, Tatiana Nastas, prezentatoare PRO TV.
Se pare ca micuta Diana vrea sa paseasca pe urmele mamei sale. Aceasta a luat microfonul in manute si a inceput sa-i adreseze reporterului PRO TV Iulia Deliu diferite intrebari.