A venit pentru prima data la PRO TV, acum patru ani, iar de atunci redactia stirilor a devenit a doua ei casa. La inceput era redactor la site, iar apoi a trecut la munca in teren, cea care i-a placut dintotdeauna. Multa miscare, evenimente, timp anevoios, iar ea indiferent de orice dificultate isi face munca in continuare cu daruire tinand microfonul in mana.

Asa o putem caracteriza pe Daniela Andreev, mereu prezenta, implicata si la datorie.

Dar stai sa o cunosti mai indeaproape, dincolo de reporterie, live-uri si TV.

Cine este Daniela Andreev in afara camerelor de filmat (acasa, cu prietenii)?

„Sunt fiica, nepoata, sora, prietena, etc. Sunt un om.”

Unde ai copilarit si cine voiai sa devii cand vei creste mare?

„Am avut o copilarie, asa, cu bune si mai putin bune. Probabil, ca majoritatea copiilor din generatia mea si nu doar. O copilarie marcata de „plecari”. Eu m-am nascut in satul Holercani, raionul Dubasari, pe malul Nistrului. Acolo mi-am petrecut prima parte a copilariei, dar putin ce-mi amintesc pentru ca am plecat din sat cand aveam aproape 6 ani. Atunci a plecat din viata tata. Dupa asta, mama ne-a luat, pe mine si pe fratele meu, si am plecat in satul ei de bastina, la bunici. A urmat plecarea ei peste hotare, ca sa ne poata creste si sa nu ducem lipsuri. Eu si fratele am ramas cu buneii, acolo la Cimiseni, Criuleni, un sat extrem de frumos unde ma umplu cu energie si astazi. Bunica si bunelul au avut grija de noi, ne-au fost si mama si tata, ne-au crescut si ne-au educat si le sunt recunoscatoare pentru asta. 

Cand eram mica, inca de la gradinita ma visam cu bisturiul in mana. Mi-am dorit foarte mult sa fiu medic. Visul asta m-a tinut pana prin clasa a 7-a. Bunica imi sustinea alegerea, isi dorea sa fac medicina, doar ca nu prea voia sa fiu chirurg, probabil din cauza propriei frici, pentru ca ea si astazi se teme de tot felul de interventii. Imi tot zicea ca e prea multa responsabilitate si sa aleg ceva din acest domeniu, dar care sa nu includa atat de mult stres. Dupa clasa a 7-a mi-am dorit sa fiu profesoara de chimie, imi placea acest obiect foarte mult sau, probabil, ma inspira profesoara. Am renuntat si la aceasta idee si ultima data am vrut sa merg la arte, dar am ajuns la jurnalism. Si uite ca am ramas in acest domeniu, desi uneori simt ca ma ajunge din urma visul din copilarie.”

De unde a aparut pasiunea pentru jurnalism?

„Jurnalismul m-a ales pe mine. Eu am crescut cu stirile PRO TV si cele de la televiziunea publica, urmaream seara de seara jurnalele unul dupa altul. La inceput de nevoie, pentru ca se uita bunelul, iar apoi de voie si chiar imi placea sa aflu „ce nou s-a mai intamplat astazi in tara”. Bunicul a crescut stirista din mine si am ajuns usor-usor sa fac asta fara sa realizez la inceput ca, de fapt, imi place foarte mult.”

Povesteste despre prima zi la Pro TV. Cum a fost?

„A fost o zi obisnuita, am venit la munca, eram un pic incordata si inhibata pentru ca am venit intr-o redactie plina de oameni noi, iar eu de felul meu sunt introvertita, mai ales in astfel de situatii. Nu imi amintesc multe anume din prima zi, au fost alte momente care m-au marcat.”

Cum crezi, ce calitati trebuie sa posede un jurnalist adevarat?

„Dupa mine, ar trebui sa fie un om corect, onest, responsabil, curajos si, nu in ultimul rand, creativ si curios.”

Cum poti descrie viata de reporter? Ce sfaturi poti sa le dai celor care sunt la inceput de cale?

„E agitata viata de reporter, dar frumoasa. Acele emotii pe care le primesti de la oamenii cu care interactionezi sunt hrana pentru suflet. Ma refer aici la oamenii de rand, cetatenii acestei tari, care muncesc si pe umerii carora s-a tot tinut acest stat. Munca de reporter mai este si grea, chiar daca multi isi imagineaza ca "vai, dar cat acolo sa umbli cu microfonul in mana dintr-o parte in alta." In teren e multa munca si trebuie cu adevarat sa iti placa aceasta meserie, ca sa rezisti, trebuie sa o iubesti, sa fii pasionat. Cat tine de sfaturi, nu cred ca sunt eu in masura sa le dau, pot sa le spun doar sa nu-si imagineze ca totul e roz, ca nu e deloc asa.”

Povesteste despre momentul in care ai fost anuntata ca vei fi prezentatoare? Cu ce poti sa compari aceste emotii? 

„Nu stiu cu ce sa le compar pentru ca nici pana astazi nu pot sa imi explic ce am simtit. Am primit vestea intr-o zi obisnuita in care eram la munca. Nu eram in cea mai buna stare, nici fizica, nici morala, probabil toata lumea mai trece si prin asa zile. Mi s-a spus ce urmeaza, iar in acel moment nu am reactionat in niciun fel, am ascultat, am spus "multumesc" si am plecat mai departe sa muncesc. Emotiile m-au coplesit abia cand am ajuns seara acasa, am inceput sa plang. Nu inteleg inca nici eu aceasta reactie.”

Cum a reactionat familia ta la aceasta noutate?

„S-au bucurat enorm cu totii. Probabil ca ei asteptau asta mai mult ca mine. Au plans si ei, m-au imbratisat si mi-a spus ca sunt mandri, iar asta a fost pentru mine cea mai mare incurajare.”

Iti amintesti primul live? Cum a fost?

„Sigur, a fost la Primarie, in timpul unei sedinte a CMC. A fost cu multe emotii, exact ca si urmatoarele. Dar, cred ca m-am descurcat, daca tot m-au mai trimis colegii sa fac live-uri.”

Care este reportajul care te-a marcat cel mai mult, dar si cel in care ai simtit ca datorita tie s-a rezolvat o problema? 

„Prea complicata aceasta intrebare. Nu pot sa divizez asa reportajele mele. Ele toate m-au marcat, din toate povestile am avut ceva de invatat si toate m-au inspirat, altfel nu as fi putut sa le scriu. Majoritatea din ele au fost despre probleme, care ulterior si-au gasit solutia. Au fost si povesti inspirationale la care te uiti si te face sa te misti si tu, sa realizezi ceva.”

Daca nu jurnalism si televiziune, atunci unde ai fi activat?

„As fi facut medicina sau arte, cine stie...”

 Unde te vezi peste 10 ani?

„Prefer sa las universul sa decida pentru mine, sunt sigura ca nu va da gres... Invat sa traiesc azi.”

Cum a fost primul jurnal pe care l-ai prezentat live?

„Extrem de emotionant si stresant, nu pot sa descriu ce am simtit. A culminat cu lacrimi, multe lacrimi si, probabil, o usoara stare de soc. Aceasta stare nu m-a lasat nici in urmatoarele zile.”

Autor: Daniela Frunza