La sfarsitul saptamanii trecute, Lily Watts si Liam Trimmer si-au adunat membri ai familiei si prieteni pentru a-i anunta ca s-au logodit si ca vor deveni parinti, tanara fiind insarcinata in 14 saptamani. Evenimentul organizat pe o proprietate din vestul Australiei s-a transformat intr-o tragedie, caci barbatul de 28 de ani s-a stins din viata in urma unui accident bizar, in cadrul caruia si-a taiat artera carotida.
„Seara trebuia sa fie una minunata, in care Lily si Liam sa-si anunte logodna si faptul ca vor deveni parinti”, este mesajul postat de Melinda Kelly, una dintre prietenele tinerilor, pe GoFundMe, un site de strangere de fonduri.
Kapushon si Sanda Onica s-au despartit? Ce marturisiri a facut interpretul - VIDEO
„Prietenii si familia s-au adunat pentru a sarbatori bucuria lor. Intr-un sir de evenimente neprevazute, viata lui Liam s-a incheiat brusc, lasand in urma un gol care nu va fi umplut niciodata”, mai scrie Melinda Kelly.
Intr-un interviu pentru Daily Mail, Lily Watts, care lucreaza ca asistenta la spitalul din Perth, a dezvaluit ca Trimmer „era extrem de fericit sa devina tata”.
Dan Balan a vorbit deschis despre relatia cu Tina Karol: „A fost o poveste mare...”
„Niciodata nu am cunoscut o iubire precum cea a lui Liam, iar sentimentul de inima franta si goliciune este pur si simplu coplesitor”, a spus ea, adaugand: „Va fi mereu dragostea vietii mele, iar bebelusul care va veni pe lume va sti ce barbat minunat a fost”.
Prietenii tinerilor au creat o pagina de strangere de fonduri, explicand ca Lily trebuie sa se ocupe singura de copil acum.
„Insarcinata in aproape 14 saptamani, Lily trebuie sa infrunte cresterea unui copil fara suportul partenerului ei, in timp ce se lupta si cu responsabilitati financiare. Banii nu-l vor aduce pe Liam inapoi si nici nu vor sterge durerea ei, insa ne dorim sa o ajutam sa faca fata acestor provocari mai usor”, se mai arata in mesajul postat pe GoFundMe.
Liam Trimmer, originar din Marea Britanie, s-a mutat in Australia in urma cu mai bine de zece ani. A absolvit Joondalup Police Academy in 2013, iar patru ani mai tarziu, in 2017, s-a mutat in Kalgoorlie, un oras situat la aproape 600 de kilometri est de Perth, unde s-a alaturat echipei de combatere a crimei organizate.
Deocamdata nu se cunosc detalii privind modul in care politistul s-a accidentat, insa a fost deschisa o ancheta.