Un mic gest de normalitate
Dupa saptamani in care lumea din jurul ei s-a destramat, Anna, din Kiev, face ceva doar pentru ea - isi face unghiile.
„E normal, vrei sa te simti curat, sa arati bine – face parte din viata. Oricum e moarte peste tot. Acum, pentru ca orasul pare ca isi revine, imi dau seama ca exista speranta, in ciuda a tot ce se intampla. Ucraina va castiga, dar ne va costa resurse, timp si, desigur, vieti”, spune Anna.
Salonul Bunny Nails a inceput sa primeasca iar clienti din toata capitala. Iar cererea e mare.
„Cand esti la serviciu, crezi ca te-ai obisnuit cu tot. Dar nu te poti obisnui cu bombardamentele de noapte. Abia am dormit noaptea trecuta”, spune Antonia Kroliwets, managerul de salon.
In anumite parti ale Kievului, pare sa revina ceva asemanator vietii normale. Magazinele si cafenelele se redeschid. Si, deocamdata, riscul unei invazii terestre a armatei ruse este mai mic. Cu toate acestea, exista inca pericolul raidurilor aeriene.
Voluntara: „Mi-am dat seama ca voi innebuni daca nu fac ceva”
Desi isi doresc sa revina la normalitate, locuitorii Kievului se pregatesc pentru ce e mai rau.
Am intalnit-o pe Marianna intr-o zona impadurita de la periferia Kievului. La 29 de ani, lucra intr-un birou al administratiei locale inainte sa se inscrie ca voluntar.
„La doua zile dupa invazie, mi-am dat seama ca voi innebuni daca nu fac ceva. Nu am experienta cu armele, dar atunci cand in joc este viata ta, nu mai ai de ales. Sper doar ca mainile si creierul meu se vor coordona si vor face ce trebuie daca va fi cazul”, marturiseste Marianna, voluntara in armata ucraineana.
Marianna si ceilalti aflati cu ea, femei si barbati, fac parte din Apararea Teritoriala, unitatile de voluntari ale armatei ucrainene. Au fost create in 2014, anul anexarii Crimeei si al razboiului din Donbas. Astazi sunt aproximativ 130.000 de membri.
„Acest razboi se poate incheia doar cu victoria noastra. Nu pot exista compromisuri. Nu putem sta la aceeasi masa cu teroristii. Ne ucid compatriotii, copiii, parintii, fiii, fiicele”, spune Marianna.
O ucraineanca si o rusoaica au purtat crucea in procesiunea condusa de Papa Francisc
Pensionara: Prietena mea plange cu mine la telefon si isi cere iertare, dar am multe rude in Rusia care nu ma cred
La aproximativ 250 de kilometri, in nord-estul Ucrainei, nu departe de granita cu Rusia, se afla micul oras Trostianet. Compozitorul rus Ceaikovski a petrecut aici o vara, odata. Localnicii au trait sub ocupatia rusa timp de aproximativ patru saptamani. Dar fortele ucrainene au alungat soldatii Moscovei in urma cu cateva zile.
Oamenii au fost nevoiti sa supravietuiasca fara apa sau electricitate si cu putine alimente. Proviziile sunt distribuite in fata unei biserici. Svetlana Ruban, pensionara, le asteapta si ea.
„Chiar avem nevoie de ele. Ne-am ascuns cu totii acasa timp de o luna. Nu mai aveam cartofi. Soldatii rusi erau in centrul orasului si i-am evitat mereu. Imi era frica”, spune Svetlana.
Din aceasta piata centrala armata rusa a lansat atacuri asupra oraselor din jur. Soldatii au dormit in cladirile garii si in magazine, iar pe unele le-au jefuit. Armata ucraineana a bombardat pozitiile rusilor cand a recucerit orasul.
Multi localnici nu au vrut sa ne vorbeasca despre ocupatie, pentru ca e prea dureros. Dar toti spun ca relatia lor cu Rusia este distrusa definitiv.
„Aveam deja o relatie foarte diferita cu Rusia de la razboiul din Donbas, din 2014. Nu as spune ca ii urasc, dar ii dispretuiesc. Insa nu pe toti. Cum e prietena mea, de exemplu, care plange la telefon cu mine, intelege situatia si isi cere iertare. Pe de alta parte, am multe rude in Rusia care nu ma cred, care spun ca noi suntem de vina. De ce? Pentru ca suntem ucraineni?”, povesteste Svetlana Ruban.
Deocamdata, oamenii din Trostianet sunt usurati ca ocupatia rusa s-a incheiat. Dar va trece mult timp pana cand viata de zi cu zi va reveni la normal.
