Părinții pot greși în procesul de educare a unui copil, iar acest lucru este absolut normal. Important este ca ei să fie predictibili. „Noi ca părinți suntem determinați în a alege între 2 moduri de a ne educa copilul. Să luăm niște decizii cât se poate de clare sau să ne asumăm riscul de a greși, dar decât să avem dreptate mereu, mai bine greșim uneori, totuși trebuie să fim predictibili”, a povestit psihologul Norian Munteanu.
Specialistul a explicat câteva dintre greșelile pe care le face un părinte în relația cu copilul lui: „Vorbim acum despre copilăria mică, de la primele zile, până la 7 ani, pentru că atunci începe să se dezvolte gândirea abstractă a copilului, te poți înțelege altfel cu el. Până atunci, el are mare nevoie de siguranță, iar siguranța se dezvoltă în felul următor: când copilul are nevoie de mine, sunt disponibil acolo, pentru el”.
„În primul an de viață, nu putem pune bariere, copilul este sută la sută dependent de mamă, el are nevoie să fie luat în brațe, să fie ținut, iar în momentul când este privat de acestea din varii motive, copilul învață că lumea este un loc nesigur, dacă plânge, nimeni la el nu vine”, a continuat invitatul podcastului.
Părinții ar trebui să aibă o poziție unitară în luarea deciziilor pentru a oferi copilului stabilitatea de care acesta are nevoie: „O altă greșeală ar putea să fie absența predictibilității. Mama și tata ar trebui să reacționeze la fel. Dacă ceva este greșit azi, acel ceva trebuie să fie greșit și mâine. Dacă ceva este permis azi, trebuie să fie permis și mâine. Este foarte impotant ca cel mic să știe pe ce se bazează, pentru că altfel, este un haos total, el are foarte puține pârghii prin care poate să-și dea seama, nu înțelege toate subtilitățile și are nevoie din partea părinților, trebuie să fim stâlpii pe care se sprijină. Este foarte important să fim constanți, iar el trebuie să știe că, cuvântul este cuvânt și că părinții sunt acolo când el are nevoie”.
De asemenea, ar trebui să renunțăm la educarea prin rușine, pentru că astfel, copilul simte că nu este suficient de bun.„Este foarte dureros atunci când copilul simte că este o dezamăgire, că nu este suficient de bun. Momentul în care folosim rușinea ca metodă de atenționare, unealtă de creștere, este foarte ușor să facem acest lucru. Să nu folosim rușinea ca și metodă de parenting, mult mai important este să explicăm, este mai greu, dar este mult mai util și pentru mine, dar și pentru copil”, a menționat specialistul.
Totodată, uneori părinții se simt manipulați de copii, iar asta este la fel, o consecință a modului de educare: „De exemplu, îi spunem „Nu” unui copil mai măricel deja, iar el începe să se dea cu fundul de pământ, să facă crize pentru că nu acceptă acest răspuns, iar noi până la urmă îi dăm ce vrea doar ca să tacă. Eu, ca părinte, i-am dat acest răspuns, precum că dacă plânge sufucient de tare, o să primeasca ce vrea. Așa se codifică mesajul: „Dacă mi se spune „Nu”, atunci eu trebuie să fac o scenă de plâns, iar dacă fac asta, stiu că primesc”. Este nedrept să ne plângem pe copil ulterior, motivând că el este rău”, a explicat Norian Munteanu.
