Totul a inceput in momentul cand sotia lui a avut nevoie de un transplant de rinichi. Toate rudele femeii au incercat sa o ajute, insa nimeni nu era compatibil cu ea. Atunci, barbatul a facut toate testele de care era nevoie pentru a vedea daca este compatibil pentru donare, dorindu-si sa-si salveze sotia.
„Stiam ca ar fi o sansa destul de mica, dar am decis sa ma testez pentru a vedea daca pot sa donez. Am primit un telefon zilele trecute si medicii mi-au spus ca ma potrivesc. Am fost fericit, dar doctorul mi-a spus ca ar vrea sa facem cateva teste suplimentare din cauza unor informatii pe care le-a aflat din rezultatele testelor HLA (antigenul leucocitar uman). Nu m-am gandit prea mult la asta si am fost de acord”, a povestit barbatul pe o retea de socializare.
Cand au venit rezultatele, barbatul a aflat ca el si sotia lui aveau un „procent de potrivire anormal de mare”. „Am fost socat si confuz”, a adaugat el. „Medicul mi-a explicat ca din cauza modului in care informatiile ADN sunt transmise de-a lungul generatiilor de la parinte la copil, aceste potriviri sunt intalnite deseori la frati. E rar sa existe o asa potrivire intre sot si sotie. Am intrebat ce inseamna asta si apoi am realizat”, a continuat barbatul.
Tany Vander este milionara! Cati bani are in conturi - FOTO
Cei doi soti s-au cunoscut in urma cu opt ani, cand el lucra periodic intr-un alt oras. Ei au facut schimb de numere de telefon si au continuat sa se intalneasca de fiecare data cand el ajungea in orasul ei. Cand i s-a oferit ocazia sa-si transfere locul de munca, el s-a mutat definitiv in acel oras si au ramas impreuna. Barbatul a fost adoptat la doua minute de la nastere si nu stia nimic de familia lui biologica.
„Suntem rude. Nu glumesc. Nu stiu ce sa fac in continuare, dar stiu ca e total gresit. Ea este sotia mea si mama copiilor nostri. E ceva de neimaginat”, a mai spus barbatul.
Dupa ce si-a impartasit povestea pe reteaua de socializare, utilizatorii au incercat sa-l ajute cu sfaturi in sectiunea de comentarii: „In acest moment sunteti deja casatoriti si aveti copii. Nu puteti schimba asta, asa ca nu vad cum ar avea rost sa uitati tot ce s-a intamplat intre voi.”/ „Aveti deja copii si presupun ca sunt sanatosi, daca nu ai mentionat nicio anomalie. Deci daca sunteti fericiti, asta e tot ce conteaza.”/ „Doneaza-i rinichiul sotiei tale si continuati sa fiti parinti grozavi pentru copiii vostri”/ „Totul a fost minunat in tot acest timp, nu are rost sa schimbati nimic”.