03.03.2024
Iris Apfel, icon al modei si femeie de afaceri, a murit la varsta de 102 ani

Iris Apfel, un adevarat simbol al modei si cunoscuta femeie de afaceri, a murit la varsta de 102 ani in locuinta ei din Palm Beach, Florida.

Iris Apfel, simbol al modei si autoproclamata „starleta geriatrica”, s-a stins din viata la varsta de 102 ani. Vestea a fost anuntata vineri pe pagina sa de Instagram, cu o fotografie a celebrei fashioniste intr-o rochie glam neagra si aurie si purtand ochelarii negri care o caracterizeaza.

Un purtator de cuvant a confirmat vestea pentru New York Times si a dezvaluit ca aceasta a murit in casa sa din Palm Beach, Florida.

Jamila, in lacrimi dupa ce a pierdut procesul „Eclerelor la tava”: „Tot timpul eram facuta proasta, retetele mele erau proaste” - VIDEO

Cauza mortii lui Iris Apfel, care a fost o emblema a modei newyorkeze, cunoscuta pentru stilul sau deosebit, nu a fost furnizata deocamdata.

Iris Apfel, un simbol al modei si o „starleta geriatrica”

Stilul caracteristic al lui Apfel s-a distins prin bratari masive, straturi de coliere, plus acei iconici ochelari cu rame grele. Look-ul ei a ajutat-o sa se propulseze ca un simbol al modei sau o „starleta geriatrica”, asa cum se autonumea frecvent. Ea a ajuns in atentia lumii in 2005, cand Metropolitan Museum of Art a prezentat o expozitie axata pe simtul ei vestimentar, intitulata Rara Avis (n.r. Pasare rara). A devenit model la varsta de 97 de ani si a defilat pentru Vogue Italia, Kate Spade si M.A.C.

Iris Apfel a fost, de asemenea, cea mai in varsta persoana care a avut o papusa Barbie facuta de Mattel dupa imaginea ei.

Dupa aflarea vestii mortii sale, fanii s-au grabit sa intre pe pagina ei de socializare pentru a-i aduce un omagiu. Maria Shriver a scris: „Wow! Ce viata cu adevarat remarcabila a trait #IrisApfel. Ea a facut cu adevarat totul: A fost femeie de afaceri, a fost model, a fost un simbol al modei, a fost profesor universitar, a fost vedeta unui documentar, a fost o papusa Barbie! Iris este cu adevarat dovada ca varsta este doar un numar”. Rockerul Lenny Kravitz a scris: „Ai stapanit arta de a trai. Iti multumesc pentru energia si inspiratia ta”. Actrita Hannah Waddingham a adus si ea un omagiu, scriind: „Ohhhhhh. Odihneasca-se in pace si Dumnezeu sa o binecuvanteze. Ce bucurie si stil nesfarsit ati adus multora”. „Multumesc ca ai impartasit viata ta frumoasa”, a adaugat designerul Jenna Lyons.

Viata celebrei fashioniste

Iris Apfel s-a nascut la 29 august 1921 in Astoria, Queens, New York, fiind singurul copil al lui Samuel Barrel si al sotiei de origine rusa, Sadye Barrel. Si-a inceput cariera ca redactor pentru Women’s Wear Daily si pentru designerul de interior Elinor Johnson. In 1948, s-a casatorit cu Carl Apfel, iar cei doi au detinut o firma de textile pana cand s-au retras, 44 de ani mai tarziu.

In amintirea lui Marseli Mirzeniuc! Primele imagini de la ceremonia de ramas bun, din Bali - FOTO

Carl a murit la varsta de 100 de ani in 2015. Iris a continuat sa aiba un entuziasm incredibil pentru viata si, la 90 de ani, a inceput sa predea la Universitatea Texas din Austin. La 94 de ani, a fost subiectul unui documentar realizat de Albert Maysles, intitulat simplu Iris. In 2019, la 97 de ani, Iris a obtinut un contract de modeling cu IMG – aceeasi agentie care a reprezentat vedete de top precum Gigi Hadid, Karlie Kloss si Miranda Kerr. Chiar daca se apropia de 100 de ani, Apfel nu a dat semne de oboseala si a declarat pentru WWD ca era „foarte incantata” de noul ei contract.

Cu toate ca vedeta a pus pauza in ceea ce priveste mersul pe podium, spunand publicatiei: „Cum as putea concura pe podium? Este ridicol”, si-a continuat activitatile cu acelasi entuziasm.

„Vom face, sper, colaborari, sau poate voi fi purtator de cuvant. Ii las pe ei sa decida. Ei stiu mai bine decat mine. Am avut tot felul de comenzi interesante in cariera mea limitata. Totul, de la vodca si automobile la produse de infrumusetare, si am avut, de asemenea, o serie de colaborari interesante cu magazine mari precum Bon Marche din Paris, Landmark Mall din Hong Kong, Macy’s si Bergdorf Goodman”.

Articole din aceeasi categorie