„Merg spre salon, nu știu ce fac astăzi la păr, dar cu siguranță fac ceva! Abia aștept să ajung acolo să iau o decizie”, a spus Iuliana într-un InstaStory.
Soția și fiica prezentatorului PRO TV, Anatolie Melnic, au însoțit-o pe Iuliana la salon. Tot ele au ajutat-o pe Beregoi să ia decizia.„Astăzi sunt martoră la o schimbare de-a Iulianei. Aici este o conferință de presă și de păreri”, a spus Tatiana Melnic pe Instagram.
În cele din urmă, Iuliana Beregoi a fost tunsă scurt, dar și i-a fost schimbată nuanța părului. Acum ea este blondă: „Toată energia negativă, adio! Cum arată? Nu pot să mă satur! Nu m-am așteptat că o să-mi placă atât de mult”.
În secțiunea de comentarii, interpreta de la noi a primit zeci de mesaje, în care fanii i-au scris că noua tunsoare chiar o avantajează: „Vai! Ador, ador, cât de sănătos și lucios”, „Wow, îți stă bine”, „Am crezut că nu ți s-ar potrivi cu păr scurt, însă acum mi-ai arătat că m-am înșelat, deoarece chiar te scoate în evidență, mereu frumoasă și minunată”, „Ești prea frumoasă”.

Iuliana Beregoi are peste 1,5 milioane de abonați pe Instagram și este considerată una dintre cele mai talentate interprete din Republica Moldova, dar și de peste Prut. Tânăra cântăreață a cunoscut popuraritate încă de la o vârstă fragedă. Ea este personaj principal în filmul „Două inimi”, o poveste fascinantă despre dragoste, motivație, încredere și împlinirea visurilor.

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM/iulianaberegoiofficial