Si, in ciuda controverselor, scandalurilor si atitudinii nepotrivite pentru o membra a monarhiei, chiar si ireprosabila Elisabeta a II-a si-a iubit sora pana la sfarsit, desi, in public, a trebuit sa ia o masura care a ranit-o iremediabil pe mezina: a interzis povestea de iubire a acesteia cu capitanul Peter Townsend. Pana in momentul in care destinul le-a purtat pasii pe drumuri separate, Elisabeta si Margaret, sora ei cu patru ani mai mica, erau un fel de William si Harry inainte ca Meghan Markle sa aduca raceala intre cei doi faimosi frati. Inseparabile, tovarase de joaca, confidente. Elisabeta se afisa ca partea respectabila si disciplinata a acestui duo, in timp ce sora sa era rebela iubitoare de distractii, dar chiar si-asa diferite, fiicele Regelui George al VI-lea au construit o prietenie care a rezistat peste ani, la bine si la rau, fara nicio urma de rivalitate frateasca.
Lilibet si Margot, asa cum erau alintate fiicele Regelui George si-ale Reginei Mame Elisabeta, erau amandoua fetele lui tata, privite si crescute ca fiind egale, in ciuda faptului ca sora cea mare era constienta de destinul ei special, de mostenitoare a coroanei britanice. Inca de mica, Margot era altfel decat sora ei crescuta in spiritul responsabilitatii care vine la pachet cu titlul de printesa mostenitoare, primit odata cu celebra abdicare a unchiului ei, Edward, si ungerea ca rege a tatalui George. Pe de alta parte, mezina cuplului regal al vremurilor era sufletul petrecerii, ii placea sa cante, sa danseze si sa fie admirata, iar Printesa Elisabeta nu avea nimic impotriva acestui lucru.
Meghan Markle, baie de multime, cu pantofi de 300 de lire sterline si cercei de 1.500
Margaret avea doar sase ani atunci cand unchiul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat in 1936, din dragoste pentru divortata americana Wallis Simpson. Din acel moment, viata mezinei avea sa ia o alta turnura: tatal ei devenea rege, iar sora ei, printesa mostenitoare. Si tot din acel moment, cele doua fete erau tratate in mod diferit, lucru care a facut-o pe fiica cea mica a suveranului sa se simta insignifianta: "Acum ca tata este rege, eu nu mai sunt nimic!" Cu toate acestea, constient ca viata a pregatit scenarii diferite pentru fetele lui, Regele George incerca sa nu lase sa se vada ca una dintre ele are un rol mai important. Chiar el obisnuia sa spuna: "Lilibet este mandria mea, iar Margaret, bucuria!" O prima sincopa in relatia celor doua tinere a aparut atunci cand mezina s-a indragostit pana peste cap, la 22 de ani, de un barbat indezirabil, capitanul Peter Townsend, divortat, tata a doi copii si mult mai in varsta decat ea.
Cu 16 ani mai in varsta, ca sa fim exacti. Era in perioada in care Printesa Elisabeta se pregatea pentru rolul de regina. Daca ar fi fost sa-si asculte inima, sora mai mare le-ar fi incurajat povestea de dragoste, insa, din postura de suverana si sefa a bisericii Anglicane, era obligata sa n-o faca. Pretul pe care trebuia sa-l plateasca Margaret pentru iubirea ei era exluderea ei si a urmasilor ei din linia de succesiune la tron, iar aceasta a decis sa aleaga, intr-un final, cu ratiunea si nu cu inima. “Ne-am fi putut casatori, daca ar fi fost pregatita sa renunte la tot –pozitie, prestigiu, alocatie regala. Stiam ca nu am sa-i ofer ceva care sa contrabalanseze tot ce-ar fi putut pierde“, avea sa scrie Townsend, marea iubire a Printesei Margaret, in autobiografia lui din anul 1978. La fel cum avea sa se intample mult mai tarziu cu Printul Harry, si Printesei Margaret, nascuta in anul 1930, i-a fost greu sa isi gaseasca locul in umbra surorii mai mari si mai importante, care avea sa devina cea mai longeviva suverana din istoria monarhiei britanice.
"Cand sora mea si cu mine eram copii, ea era crescuta pentru rolul de fiica cea cuminte. Acest lucru era plictisitor pentru presa, asa ca ei m-au facut pe mine sa par data naibii. Nu sunt un inger, dar nici Bau-Bau", avea sa declare Margaret, care, ce-i drept, aparea deseori ca fiind prost dispusa atunci cand trebuia sa ia parte la evenimentele regale. "Lumea se plangea ca Printesa Margaret este dificila, dar cred ca asta se intampla din cauza ca aceasta se plictisea sau era trista", sustine si fosta ei doamna de companie, Lady Anne Glenconner. In timp ce Elisabeta isi incepea domnia asupra regatului britanic la frageda varsta de 25 de ani, la bratul sotului ei, respectabilul si chipesul Print Philip, Margaret incerca sa-si repare inima franta cu un mariaj mai mult de convenienta, cu fotograful Anthony Armstrong-Jones, casnicie presarata cu aventuri extra-maritale, care n-a reusit sa-i salveze reputatia de petrecareata plina de vicii.
"Pana la urma, stiu cine sunt si ce reprezint. O femeie libera. Libera sa traiasca, sa iubeasca si sa evadeze", avea sa sublinieze Margaret diferenta dintre ea si sora ei, "prizoniera" datoriei fata de tara. Dar Margaret era privita ca un parazit regal, care toaca alocatiile regale pe petreceri, haine opulent de scumpe si vacante exotice, in compania unor mondeni destrabalati, fara vreun aport palpabil la binele monarhiei.
Elisabeta vedea, era contrariata oficial, dar nu reactiona, in particular. Nici in 1978, cand Margaret, mama a doi copii, Vicontele David si Lady Sarah, devenea primul membru important al familiei regale britanice care divorta, intr-o perioada de 400 de ani, aceasta n-a fost abandonata de sora ei. "In momentul in care mariajul lui Margaret a ajuns la sfarsit, regina a luat-o sub aripa ei. Margaret isi petrecea weekend-urile la Castelul Windsor, intr-o camera apropiata de a reginei, decorata special pentru ea", povesteste Paul Burrell, fost majordom la suveranei. Aceste weekenduri le-au facut pe cele doua sa se simta, din nou, ca niste pustoaice. Iubeau plimbarile in natura, in peisajul pitoresc si rustic, si se animau jucand bridge sau canasta, chiar daca aceasta apropiere insemna ca regina sa respire aerul "inmiresmat" de tutun al vicioasei sale surori. "Elisabeta o cunostea pe Margaret atat de bine, incat nu-i lua in seama prostioarele. Margaret fuma si bea in mod excesiv, dar, chiar si-asa, sora ei, regina, avea incredere sa o lase raspunzatoare de resedinta sa de vara, atunci cand ea era plecata. Regina si-a protejat mereu sora mai mica, ba chiar cred ca, de multe ori, aceasta si-ar fi dorit sa fie si ea mai deschisa si fara prejudecati precum Margaret", continua Burrell.
Toata grija din lume si toata iubirea pe care i-a purtat-o Elisabeta n-au putut-o salva pe sora ei mai mica de problemele de sanatate care au venit la pachet cu stilul ei de viata mai mult decat dezordonat. In 1998, Margaret a suferit primul ei accident vascular cerebral, in timpul unei vacante in Mustiqe. Un an mai tarziu, un accident prostesc in baie ii afecta mobilitatea, motiv pentru care Margaret va recurge la un baston pentru a se deplasa, iar, mai tarziu, chiar la un scaun cu rotile. Ei bine, pe 9 februarie 2002, un al doilea accident vascular avea sa-i fie fatal unei printese Margaret ajunsa la varsta de 71 de ani. Pierderea acestei surori si aliate a marcat inceputul unei perioade extrem de dificile pentru Regina Elisabeta, care-si pierdea sora si, apoi, mama, la distanta de un an.
Disparitia acestor persoane dragi din viata ei a insemnat ruperea legaturilor cu copilaria. "Noi patru", asa cum obisnuia tatal Elisabetei sa vorbeasca despre mica lui familie, a devenit, peste ani, "noi doua", pentru ca, odata cu decesul lui Margot, Lilibet sa ramana singura. "Margaret si Elisabeta au fost apropiate pana la sfarsit", confirma si Burrell. Si pentru ca regina si-a pierdut sora si confidenta acum 18 ani, locul acesteia in inima suveranei a fost luat de fiica lui Margaret, Lady Sarah Chatto, in varsta de 56 de ani.
“Putini oameni stiu ca una dintre persoanele preferate ale reginei din cadrul familiei regale este fiica lui Margaret. Matusa si nepoata au avut dintotdeauna o relatie incredibil de apropiata”, sustine experta regala Angela Mollard. Povestile diferite pe care cele doua surori le-au scris, peste ani, pot confirma ca destinul a luat, pana la urma, decizii bune in ceea ce le priveste. Coroana Angliei a ajuns acolo unde s-a potrivit cel mai bine. Si continua sa se potriveasca, dupa 67 de ani de domnie.
