Interpreta a publicat o secvență video din timpul unui concert de-al său. În filmuleț Barbu cântă: „I am gonna stand up. Open my wings and fly”, în traducere din engleză: „O să mă ridic. Îmi deschid aripile și zbor”.
De asemenea, ea a scris: „Bye, bye, Eurovision”.
Totodată, Natalia Barbu, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2024 a menționat de asemenea, potrivit Moldova1.md că acest concurs ar fi unul politic. „Nu este vorba despre voce, este foarte politic și nu contează pentru că piesa mea e despre lumină, e despre frumos și eu sunt convinsă că m-am conectat cu foarte multă lume”, a explicat Barbu.
„Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru această experiență în sine. A fost frumos și eu cred că dacă am ajuns aici, în acest concurs, nu am ajuns degeaba, pentru că de acum încolo începe o etapă nouă și frumoasă în cariera și în viața mea”, a mai notat ea.
Natalia Barbu nu s-a calificat în finala concursului Eurovision Song Contest 2024. În 2007, interpreta a reprezentat Republica Moldova la Eurovision cu melodia „Fight”, clasându-se pe locul 10.
Pe 9 mai urmează cea de-a doua semifinală a concursului, iar finala va fi pe 11 mai.
Anul trecut, Republica Moldova a fost reprezentată la Eurovision de Pasha Parfeni, cu piesa „Soarele şi Luna”, care s-a clasat pe locul 18.