De la piata la statutul de milionar - asa s-ar putea descrie, pe scurt, parcursul lui Josh Murray. Afacerea a inceput cu ani in urma, cand familia lui s-a mutat intr-o ferma din apropiate de Melbourne, unde fostul proprietar le lasase 40 de gaini. La acea vreme, Josh avea noua ani si era dornic sa gaseasca o modalitate de a face rost de bani de buzunar, asa ca a facut o intelegere cu parintii lui: va avea grija de gaini daca le poate vinde ouale. Zis si facut, iar afacerea Josh's Rainbow Eggs s-a nascut la scurt timp.
„Avea grija de gaini, le dadea sa manance, curata cotetul, gainile erau responsabilitatea lui. A inceput sa vanda ouale vecinilor, dar atunci aveam doar trei”, a declarat mama baiatului, pentru presa australiana. Curand, insa, Josh si-a dat seama ca avea o productie prea mare pentru doar trei clienti, asa ca a mers la magazinele locale si la piata. Cand copilul a incheiat prima afacere serioasa, familia a decis ca intreaga ferma va fi dedicata cresterii puilor. Cativa ani mai tarziu, ferma numara 10.000 de gaini ouatoare, scrie Daily Mail. Cu timpul, parintii lui Josh au cumparat mai mult teren si au construit si acolo o ferma, pentru ca gainile sa traiasca fara stres, cat mai libere, iar ouale lor sa fie dintre cele mai calitative.
In 2015, cand avea 13 ani, Josh a decis ca vrea sa faca pasul urmator si a scris o scrisoare unor lanturi mari de supermarketuri, carora le-a propus sa ia in magazine ouale produse de ferma lui. Nu mult a trecut, iar copilul si mama lui au fost invitati la discutii. Astazi, ideea geniala a lui Josh este o afacere in toata regula. Produsele lui se vand in 100 de magazine din Australia, iar anul trecut, a generat un profit de cinci milioane de dolari.