„O să trăiesc o viață și tot nu o să înțeleg totul despre artă. E un glob care se învârte fără margini”, a menționat Inna Colbasiuc, actriță.
Colbasiuc consideră că, până la urmă, fiecare rol în teatru ajunge într-un final la persoana la care trebuia să fie din start: „Sunt multe situații în teatru când un rol ajunge peste ani la cine trebuia să ajungă din strat, așa se aranjează stelele că el ajunge unde trebuie. Personal nu sunt invidioasă, chiar dacă eu nu sunt tare sfântă, dar eu mă bucur pentru colegii mei și așa am fost dintotdeauna”.
De asemenea, actrița a spus că anterior a simțit invidie din partea colegilor: „Am avut parte de senzații din astea: „Iar asta este aleasă”. Nu mi se spunea cu text deschis, dar se simțea, și prin culise vorbe. Cum se spune, Chișinăul e un sat mare, cu atât mai mult o instituție”.
„Până la urmă, adevărul iese la suprafață, dar simți prin aerul omului pe care-l inspiră și expiră”, a menționat Inna.
Totodată, actrița notează că urăște atunci când lucrurile nu i se spun față în față: „Asta urăsc cel mai mult, nici măcar să recunoască peste ani și să zică dacă a fost așa sau nu a fost”.
Momentan, Inna Colbasiuc se simte bine pe scenă, spune ea: „Eu mă aflu într-un loc potrivit și tare bine mă simt unde eu mă aflu. Mă refer la Geneza Art, dar eu am fost actriță și la Teatrul Național <<Eugen Ionescu>>”.
10 ținute interesante pentru vară! Ce ar trebui să porți la serviciu în acest sezon - FOTO
Inna Colbasiuc este o actriță din Republica Moldova. Pe lângă activitatea sa de bază, aceasta e și bloggeriță, cu o comunitate de peste 73 de mii de urmăritori pe Instagram.
SURSĂ FOTO: Instagram/ colbasiucinna