Recent, jurata de la America's Got Talent a fost invitata la emisiunea The Late Late Show, prezentata de James Corden, unde a vorbit despre etapa prin care trece, atat ea, cat si fiica ei, Leni, in varsta de 18 ani. Heidi a ramas in Los Angeles, alaturi de fiii ei, Henry, in varsta de 16 ani, si Johan, in varsta de 15 ani, dar si a alaturi de fiica ei Lou, in varsta de 12 ani, in timp ce fiica ei cea mare, Leni, s-a mutat la New York pentru a-si continua studiile.
„Este o nebunie. Astazi a avut prima zi de facultate. S-a mutat in New York abia in weekend si deja o stresez cu apelurile. Ea imi raspunde de fiecare data, dar daca nu o sun, nu stiu nimic de ea vreo trei sau patru ore. Si atunci incep sa ma ingrijorez, sa ma intreb «Unde este? Ce face? De ce nu suna?»”, a declarat Heidi Klum la inceputul saptamanii.
Mai mult, vedeta a recunoscut ca o suna pe Leni la fiecare doua ore, inainte de a glumi: „Acum vreau numarul de telefon al colegei sale, ca sa o pot deranja si pe ea daca Leni nu raspunde. Apoi o sa iau si numarul vecinilor ei”.
Modelul, care este intr-o relatie cu artistul Tom Kaulitz, sustine ca cel mai greu lucru este sa-ti vezi copiii crescand. „Mai intai conduc masina, apoi se muta de acasa. E foarte greu”, a dezvaluit Klum.
Leni Klum, primul copil al lui Heidi Klum
Leni este prima fiica a modelului Heidi Klum, care a venit pe lume in New York, pe 4 mai 2004, in urma relatiei cu Flavio Briatore. Omul de afaceri italian a refuzat, insa, sa o recunoasca pe aceasta, iar un an mai tarziu, ea a fost adoptata de cantaretul Seal, cu care a ramas in relatii bune chiar si dupa divortul prezentatoarei TV, care a avut loc in 2004. Acum, insa, omul de afaceri Briatore s-a razgandit si a vorbit pentru prima data despre relatia pe care o are cu Leni.
In varsta de 77 de ani, omul de afaceri a declarat in cadrul unui interviu pentru Repubblica ca a vazut-o pe Leni in cateva randuri si, mai mult de atat, ea l-a cunoscut pe fiul lui. „Ne vedem rar, dar asta nu inseamna ca ne iubim putin.”, a declarat Flavio Briatore, marturisind ca in ciuda faptului ca a petrecut ani de zile separati, el si fiica lui, Leni, au o relatie buna.
„Nathan stie ca are o sora.”, a mai povestit el despre fiul lui de 12 ani, pe care-l are cu Elisabetta Gregoraci, marturisind, de asemenea, ca cei doi se urmareau pe Instagram: „Niciodata nu mi-a spus, probabil din modestie. Am asteptat sa o faca, ei se urmareau pe Instagram. Le-am spus totul inainte sa fie mari. Cele doua familii s-au reunit anul trecut, in Capri, iar cei doi frati s-au cunoscut.”, a mai povestit magnatul.