23.12.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale alpinistului Vladislav Zotea, după ce a cucerit şapte cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent al lumii. Cât de costisitoare a fost ultima lui expediție - VIDEO

A escaladat şapte cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent al lumii, printre care şi Everestul şi a devenit primul moldovean care a realizat noul program numit „Seven Summits”. Este vorba despre moldoveanul Vladislav Zotea, care a reuşit această performanţă. Ultima, dar şi una dintre cele mai complicate expediţii a fost în Antarctica, acolo unde a cucerit masivul Vinson. O expediţie care a costat mai bine de 55 de mii de dolari, iar temperaturile de acolo ajungeau şi la minus 40 de grade. Imediat după ce a cucerit cel mai înalt vârf din Antarctica, Vladislav a alergat 50 de mile pe zăpadă, la temperaturi foarte joase. Mai multe despre pasiunea pentru alpinism, dar şi expediţia din Antarctica, află dintr-un reportaj marca O Seară Perfectă.

Vladislav Zotea este un moldovean stabilit în Statele Unite ale Americii care a escaladat șapte cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent, iar ultimul a fost masivul Vinson din Antarctica.

Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”

Alpinistul a recunoscut: „Asta nu a fost cea mai simplă alegere, deoarece este o expediție costisitoare și a fost nevoie de pregătire, a costat 55 de mii de dolari. Noi am urcat muntele în 8 zile. Pentru mine, nu a fost atât de interesantă această expediție, dar a fost foarte scumpă. Ceea ce ține de urcatul pe munte, am avut multe zile de pregătire”.

Și în acest an, oamenii au dat dovadă de multă generozitate! Lorena Bogza - despre campania „Daruiești și Câștigi: „Vasile Advahov are o surpriză” - VIDEO

Mircea Baciu este primul moldovean care a escaladat cele 7 vârfuri din programul vechi, care presupunea un vârf de dimensiuni mai mici din Australia. După ce a fost descoperit un munte mai înalt, a apărut noul program a celor 7 vârfuri, astfel Vladislav devine primul moldovean care a reușit să-l realizeze: „Eu sunt primul moldovean care am escaldat cele 7 vârfuri de pe cele 7 continente, iar asta nu se diferențiază mult de ceea ce a cucerit și Mircea Baciu. Programul nou se diferențiază doar prin muntele Karkonosze, iar acesta în comparație cu muntele Kosciuszko este de două ori mai înalt, iar pe acest munte este foarte greu de ajuns din cauza motivelor politice, ăsta a fost închis timp de 6 ani. Acesta este cel mai înalt munte din Australia și putem spune că Mircea Baciu a urcat în mod clasic, dar eu am urcat după programul nou”.

Expediția s-a dovedit a fi mai grea decât se aștepta, în special din cauza condițiilor meteo extreme: „În primul rând, în Antarctica temperaturile sunt joase, sunt vânturi puternice, noi am stat în camp 4 zile, deoarece vântul era foarte puternic. Temperaturile de -20/-40 nu sunt atât de strașnice, cele mai strașnice sunt vânturile puternice”.

În Antarctica, zotea a descoperit o altă lume: „Antarctica este foarte frumoasă, este frumos să o admiri din avion, ea arată ca o câmpie, dar este plină de zăpadă și undeva sunt munți de zăpadă. Aici nu este nimic viu, aici locuiesc doar pinguinii, dar fiindcă noi nu am fost în preajma oceanului și am zburat în centru, aici nu e nimeni înafară de noi”.

Irina Bivol a găsit elixirul tinereții! Ce face interpreta, pentru a arăta la 55 de ani ca la 35: „Niciodată nu am ținut cure de slăbire” - VIDEO

Chiar dacă anual se pierd vieți omenești pe vârfuri cum ar fi Everestul, emoțiile atunci când privești lumea de printre nori, dar și satisfacția atunci când cucerești un nou munte este mai mare decât frica: „A fost strașnic, în primul rând tu te afli în Antarctica și asta este departe de oameni și de spitale. Cea mai mare problemă este degerarea pe care o au alpiniștii. Temperaturile joase și vânturile puternice duc la degerare, atunci când tu îți scoți o mănușă pentru a filma sau a face o fotografie, nu poți, deoarece în acele secunde tu poți să ai o degerare a degetelor și după degetele tale să fie amputate”.

În Antarctica, vârful Vinson nu a fost singura performanță a alpinistului: „Când ne-au adus din primul camp în cel de-al doilea, eu am mers 50 de mile pe zăpadă, asta ar însemna două maratoane pe zăpadă și ăsta este un moment interesant, căci eu nu m-am gândit că voi rezista atâta timp”. 

Alpinismul nu este singura pasiune a lui Vladislav, mai spune el: „Îmi place să alerg și să particip la maratoane, îmi planific să particip la primul meu Iron Man în 2025. Eu cred că în ceea ce ține de munți, voi avea nevoie de o pauză, deoarece acestea îmi fură energia, banii și timpul. Fiindcă am reușit să urc cele 7 vârfuri de pe cele 7 continente a venit timpul să analizez și să fac o mică pauză”.

SURSA FOTO/VIDEO: INSTAGRAM

Articole din aceeasi categorie