Tradițional, managerul general al companiei Casa Rinaldi din Republica Moldova, Franco Sanna, este prezent la recepțiile aniversare ale televiziunii PRO TV: „M-am simțit ca de fiecare dată plin de emoții pozitive. Eu vă urmăresc de când ați început, fiindcă munceam deja în Moldova și e o bucurie asta. Voi sunteți foarte prietenoși, aveți un colectiv superb și ne simțim tot timpul ca acasă”.
Vicepreședintele Asociației Bucătarilor Italieni, Lilia Stîrcea, a povestit cum a ajuns să facă parte din echipa Casa Rinaldi: „Eu gătesc, dar doar acasă și vreau să vă spun un secret, nu sunt bucătar și din asociația noastră fac parte nu doar bucătari, suntem o echipă foarte mare, în jur de 140 de membri. Eu fiind foarte activă în proiecte educaționale, și Casa Rinaldi fiind o companie care tot timpul a susținut învățământul profesional tehnic din țară cu multe activități de instruire, crearea acestei asociații a fost firească”.
Totodată, în cadrul emisiunii „O Seară Perfectă”, Franco Sanna a dezvăluit care este secretul celui mai bun risotto: „Ca și în cazul pastelor, este important momentul când alegi să le consumi, ca să fie al dente. Risotto trebuie să fie nici prea moale, nici prea tare. La fel ca și în cazul pastelor poți inventa o mulțime de gusturi. Risotto se face cu bulion, iar atunci când vorbim despre bucătari adevărați, ei nu o să facă cu bulion împachetat, dar o să aleagă să-l prepare chiar ei. Însă, avem o veste bună, Casa Rinaldi are acest bulion deja preparat care se vinde, dar mai mult de atât, pe rafturi găsești și risotto semipreparat”.
Rafturile supermarketurilor vor fi în curând și mai pline de produse marca Casa Rinaldi. „Recent au apărut și produsele de patiserie pe rafturile magazinelor, dar mai urmează să ieșim cu câteva zeci de cașcavaluri noi. Examinăm la moment cam aproximativ 80 de poziții care în țară nu prea sunt, noi o să aducem un cașcaval care este aromatizat cu vin, pe lângă asta o să mai aducem și diverse tipuri de salam și deserturi cu ricotta”, a notat Franco Sanna.
Lilia Stîrcea a dezvăluit care sunt următoarele evenimente ce le va organiza împreună cu Asociației Bucătarilor Italieni: „Noi avem foarte multe activități, acum suntem în căutare de proiecte pentru că, avem foarte multe idei pe care vrem să le implementăm. În următorul timp avem planificat un master class la Penitenciarul Rusca. Facem planul pentru anul viitor fiindcă avem foarte multe evenimente și le luăm pe rând”.
*Acest articol este un produs comercial
SURSA FOTO: ARHIVA PRO TV CHIȘINĂU