O insulă a produselor care au cucerit o lume întreagă putea fi găsită la recepția PRO TV. „La noi găsești cele mai bune produse autentice din Italia, pregătite toate de o echipă fenominală de bucătarii, pe care am onoarea să-i reprezint în calitate de președinte. Încercăm să delectăm oamenii cu cele mai gustoase produse”, a spus Franco Sanna, președintele Asociației Bucătarilor Italieni din Moldova.
Cașcaval, mezeluri din inima Italiei, dar și multe alte delicii culinare, de toate au putut gusta invitații. „Suntem foarte mândri de faptul ca PRO TV întodeauna ne alege ca parteneri, înseamnă că ceea ce facem e bine, ceea ce gătim e gustos și de asta suntem aici. Echipei PRO TV îi dorim mulți ani înainte, succese în continuare”, a adăugat Franco Sanna.
Și pentru că bucătăria italiană știe mereu să surprindă, momentul culminant al serii a fost un risotto savuros.
Bucătari aleși au venit să încânte publicul. „Am venit aici pentru a promova bucatele italiene. Primesc o mare plăcere că deja de doi ani mă aflu în această asociație, îmi place ceea ce fac”, a notat Ana Ștefăneț, chef Casa Rinaldi.
Pe tot parcursul serii, oaspeții au avut ocazia să savureze cele mai delicioase produse italiene. „Cașcavalurile sunt mega gustoase, nu se schimbă nici la gust, nici la culoare. De asemenea, eu pot oferi mezelurile clienților mei cu mare încredere, sunt diferite de produsele de la noi din Moldova”, a mai notat Ana Ștefăneț.
Toți invitații s-au delectat cu gustări din bucătăria italiană, alături de un pahar cu vin și muzică de calitate.
*Acest articol este un produs comercial