La fel de veselă, dar mult mai suplă. Francesca Gîndea a slăbit 15 kilograme, iar de câteva luni, diminețile ei încep cu un antrenament în parc. „De mai bine de 6 luni am slăbit aproximativ 15 kilograme cu ajutorul unui regim alimentar foarte strict și cu ajutorul sălii. Am făcut o pauză de 3 luni de la sală, sper să revin. Compensez sala prin mersul pe jos, fac multă mișcare, prefer mersul pe jos decât mașina. Seara, înainte de culcare fac câțiva kilometri, e lege, e strict. Și dimineața mă strădui să alerg, să fac exerciții. Am adăugat peste 10 kilograme din cauza unei probleme de sănătate și am adăugat undeva în 2 ani aceste kilograme. Am scăpat de problema de sănătate și m-am pomenit cu kilograme multe în plus. Atunci am înțeles că trebuie să fac ceva, am mers la sală și așa am revenit la kilogramele mele din liceu. Acum am scos din garderobă hainele pe care le purtam când aveam 18 ani”, a menționat reporterul PRO TV.
Chiar dacă se mândrește cu noua silueta, Francesca se gandește să mai scape de câteva kilograme: „N-am fost niciodată foarte, foarte slabă, mereu am avut forme și vreau să mențin aceeași greutate, dar pot încă 3 kilograme să dau jos. Cel mai greu este să menții kilogramele”.
Deși spune că a renunțat la dulciuri, Francesca recunoaște ca uneori se mai alintă cu bunătăți: „Am refuzat să mănânc dulciuri, dar eu fără dulciuri nu pot. Acum mănânc, însă foarte rar, doar în weekend”.
Pe lângă sport, este foarte atentă și la ce mănâncă în fiecare zi. „Acum pot să mănânc ce vreau, doar că în cantități mici. Am 3 mese pe zi, mănânc foarte mult pește, carne, însă nu cea de porc, nu mănânc nici lactate, am omis foarte multe alimente”, a explicat Gîndea.
Horoscop 26 septembrie 2024. Zodia care întâmpină probleme cu banii
După câteva luni de muncă intensivă asupra corpului, Francesca spune că rezultatele sunt vizibile si bucură ochiul: „Mie mi-a plăcut, nu mâncam dulciuri și astfel m-am simțit mult mai bine”.
Știe să se automotiveze de fiecare dată și primește porția zilnică de sănătate, energie și dinamism. „Niciodată nu mi-a plăcut să alerg și nu primesc mare plăcere de la asta, dar știu că este foarte efectiv și încerc să o fac. Mă simt obosită, dar mulțumită”, a explicat Francesca Gîndea.
SURSA FOTO: INSTAGRAM/franceskag