Fiicele interpretei Aura, Lori și Beti, își fac studii în Olanda. Chiar dacă sunt la mii de kilometri distanță, ele păstrează o relație strânsă cu mama lor.
Agenda lunii august 2024! Cele mai interesante evenimente, pe care nu trebuie să le ratezi - FOTO
Aura a povestit că în familia ei există tradiții care sunt respectate cu sfințenie: „Crăciunul îl facem în familie, chiar dacă suntem de la oraș, copii trebuie să fie alături de părinți la aceste sărbători. Anul acesta nu a fost o excepție, fetițele în vacanța de iarnă au venit acasă”.
„O altă tradiție este micul dejun duminica, noi îl luam împreună. În celelalte zile nu prea reușeam să mâncăm la o masă sau ne trezim diferit”, a adăugat interpreta.
Interpreta Ala Zasmenco și luptătorul Denis Crețu și-au unit destinele - FOTO/VIDEO
Invitata podcasului a explicat cum s-a schimbat relația cu fiicele sale în momentul când ele au plecat la studii:„Confidențe cu fetele mele am tot mai des și mai des și anume în acest an, pentru că ele sunt plecate. Atunci când eram întrebată dacă nu le simt lipsa, dacă nu le duc dorul, eu vreau să zic că în cazul meu a lucrat invers”.
„Noi comunicăm în fiecare seară pe WhatsApp și vorbim ore întregi, ceea ce nu era acasă, ne petreceam timpul fiecare în odaia ei. Atunci când la mine este ora 12 noaptea, la ele este 11, atunci fac legătura cu fetițele mele. Vorbim uneori împreună, alteori pe rând, dar vorbim despre toate. Îmi este foarte interesant să discut cu ele acele confidețe, mă bucur că fetele cu mine împărtășesc totul, îmi cer sfaturi, îmi spun atunci când ceva le doare, dar și bucuriile, emoțiile pe care le trăiesc”, a continuat să explice Aura.
Interpreta a mai spus că își împărtășește experiența de viață cu Lori și Beti: „Fetele mele niciodată nu m-au întrebat cum e la mine, dar în discuție atunci când vorbim la un subiect, dau exemplele mele, iar ele trebuie să știe că mama lor nu este perfectă, am făcut și eu greșeli”.
Aurica Cotelnic, cunoscută sub numele de scenă Aura, este o cântăreață de estradă din Republica Moldova. Aura a absolvit în 1986 Școala de Muzică numărul 1 din Chișinău, specialitatea pian. A mai studiat la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” la catedra dirijat coral și la Academia de Muzică.
SURSĂ FOTO: Instagram/ aura.moldova