INNA si Deliric formeaza un cuplu foarte indragit de public, iar impreuna fac o echipa pe cinste. Cei doi artisti se sustin reciproc in proiectele lor, iar cand vine vorba de viata personala, prefera sa ramana discreti. La inceput, cei doi si-au tinut relatia departe de lumina reflectoarelor, fara sa isi arate sentimentele in public. Cu toate acestea, momentele adorabile dintre cei doi sunt printre preferatele fanilor.
Declaratiile lor despre viata personala sunt destul de rare, insa artistul a facut recent o exceptie si a vorbit despre povestea lui de dragoste cu INNA, insa cuvintele lui au starnit curiozitate si entuziasm in randul fanilor celor doi. Din declaratia lui Deliric, se poate intelege cu usurinta ca cei doi au planuri mari pentru viitor si iau in considerare chiar si o casatorie.
In cadrul unui eveniment artistul a fost intrebat daca a cerut-o in casatorie pe partenera lui din ultimii doi ani, iar raspunsul lui a fost surprinzator.
„De unde stiti ca nu am cerut-o? Nu imi place sa fac public treaba asta, dar am inelul in minte, doar trebuie sa imi fac curaj”, a spus Deliric.
Ce spune INNA despre relatia cu Deliric
INNA a oferit detalii inedite intr-un interviu pentru Antena Stars despre relatia indelungata pe care o are cu Deliric. Cei doi formeaza un cuplu de aproximativ doi ani si se inteleg de minune. Imaginile din vacante, dar si cele de acasa aduna mii de aprecieri din partea fanilor, iar relatia lor merge tot mai bine pe zi ce trece. Potrivit declaratiilor sale, rapperul este tot ceea ce vedeta si-a dorit de la un partener.
„Ma sustine foarte mult. E iubitul pe care mi l-am dorit de foarte mult timp. E un dragut si ma sustine, la fel de mult cum il sustin si eu pe el.”, a declarat INNA, pentru Antena Stars, citat de Spynews.
INNA a precizat ca a avut parte de tot suportul iubitului ei, mai ales in perioadele dificile din viata ei. Pandemia a fost o incercare la fel de grea si pentru artista, insa a avut sprijinul lui Deliric, care a ajutat-o sa treaca peste perioada de cotitura. Viata profesionala a artistilor a fost afectata de restrictiile impuse din cauza pandemiei, moment in care INNA a spus ca a simtit ca isi pierde cariera.
„Am muncit foarte mult in pandemie. Cred ca jumatate-jumatate. La un moment dat, am crezut ca mi-am pierdut meseria. Mie imi place foarte mult sa fiu pe scena. Imi place sa stau in studio, imi place sa compun muzica, dar imi place sa fiu pe scena. Si atunci cand am vazut ca devine din ce in ce mai serios, recunosc ca am avut o teama. Dar totul a revenit la normal si ma simt foarte bine. Oricat de mult m-as fi ambitionat eu, recunosc ca, de data asta, nu statea in puterea mea. Eu sunt in mod normal ambitioasa, pandemia m-a trecut prin fel si fel de stari”, a spus INNA pentru sursa citata.