Printul William a servit mult timp in Royal Air Force inainte de a lucra ca pilot pentru East Anglian Air Ambulance, in timp ce fratele sau, printul Harry, a servit in armata timp de 10 ani, participand chiar si la doua misiuni in Afganistan. Ducesa de Cambridge a lucrat cu jumatate de norma la retailerul Jigsaw, la putin timp dupa ce a absolvit universitatea, iar ducesa de Cornwall a lucrat candva ca secretara.

Copiii printului William si ai lui Kate Middleton fac parte din familia regala, insa cand vine vorba despre aspiratiilor lor legate de cariera, ambii au visuri destul de obisnuite. Acestia si-au exprimat deja interesul pentru viitoarele lor slujbe, potrivit MyLondon.
Printul George va deveni intr-o zi rege, dupa ce bunicul sau, printul Charles si tatal sau, printul William, nu vor mai fi apti pentru tron. Cu toate acestea, se pare ca tanarul a pus ochii deja pe o cariera foarte diferita. Will a dezvaluit ca fiul sau este „fascinat” de politie in timpul unui eveniment la Palatul Kensington, unde comisarul de politie Jayne Richardson a sustinut ca este nevoie de mai multi ofiteri in zona. Acesta a glumit atunci: „Noi chiar recrutam, deci daca George si Charlotte sunt dornici, pot sa aplice”. William i-a raspuns atunci comisarului: „De fapt, George este fascinat de politie. De masini, de jucarii, de tot”.


Nu a fost prima data cand ducele de Cambridge a vorbit despre dragostea fiului sau pentru politie. In 2017, in timpul unei calatorii in Helsinki, capitala Finlandei, acesta i-a dat lui Mos Craciun o scrisoare de la fiul sau cel mare, in care el solicitase doar un cadou de Craciun, respectiv o masina de politie.

Intre timp, sora sa mai mica a lui George, printesa Charlotte, vrea si ea sa tina oamenii in siguranta. Potrivit presei internationale, ducele de Cambridge le-a povestit copiilor sai despre sacrificiile eroice ale personalului medical, in special in timpul pandemiei de coronavirus. O sursa din interiorul Palatului a declarat anul trecut ca tanara printesa le-a spus parintilor sai ca vrea sa fie asistenta.


„Este evident ca este inca un copil, insa Will si Kate au fost foarte mandri cand au auzit. Este o fetita atat de grijulie, care stie ce vrea, asa ca nu ar fi surprinsi daca ea ar decide sa faca asta atunci cand mai creste”, a declarat sursa.


