Vedeta de 95 de ani va fi operata la un spital din Roma, in pofida varstei sale inaintate si a problemelor cardiace, noteaza DPA si Agerpres.
Lollobrigida a fost una dintre cele mai cunoscute actrite din Italia in anii '50 si '60, cand a fost numita cea mai frumoasa femeie din lume. Alaturi de Sophia Loren si Claudia Cardinale, este considerata una dintre legendele filmului italian.
A jucat cu actori de marca precum Anthony Quinn, Humphrey Bogart sau Marcello Mastroianni, iar dupa ce si-a incheiat cariera in aceasta industrie, s-a reorientat catre fotografie si sculptura.
In ultimii ani, vedeta s-a aflat in centrul unei dispute de familie, iar un judecator i-a atribuit un tutore. In pofida acestor piedici, Lollobrigida candideaza pentru Parlament la urmatoarele alegeri legislative din 25 septembrie. Vedeta candideaza din partea partidului radical de protest Italia Suverana si Populara (ISP), care doreste, printre altele, ca Italia sa paraseasca Uniunea Europeana, moneda euro si alianta militara NATO.