Potrivit sursei citate, Putin obisnuia sa calatoreasca in perioada 2016-2017 insotit, in medie, de 5 doctori. In acelasi timp, Putin si-a exprimat adesea interesul pentru medicina alternativa.
Pe 7 octombrie, fostul agent KGB aflat la conducerea Rusiei de peste doua decenii, va implini varsta de 70 de ani. De-a lungul timpului, maestru la judo (titlurile i-au fost retrase si a fost suspendat din toate functiile detinute la Federatia Internationala de Judo imediat dupa invadarea Ucrainei), Putin a pozat in ipostaza „masculului alfa”.

Recent, aliatul sau din Belarus Aleksander Lukasenko sustinea ca Putin este complet sanatos si la cap si la trup, ba chiar ar fi in mare forma. Lukasenko a comentat chiar ca Putin ”ne va ingropa pe toti”.
Ca orice sef de stat, acesta este supus controalelor medicale regulate, insa publicul nu are acces la raportul medical, mesajul oficial fiind acela ca presedintele este sanatos tun.
Putin schiopatand
Intr-un amplu articol privind starea de sanatate a liderului rus, site-ul The Project aminteste insa un episod mai vechi cand Putin ar fi cazut de pe cal. Efectele traumei de atunci s-ar fi facut simtite ulterior, in 2012, cand acesta a fost vazut schiopatand la un eveniment din Piata Rosie, alaturi de Patriarhul Kirill.
Putin este in permanenta inconjurat de medici. In 2019, aminteste sursa citata, acestea era inconjurat de nu mai putin de 13 medici la Palatul sau de la Soci.
Unul dintre ei este oncologul Evgeny Selivanov, chirurg specializat in cancerul tiroidian.
In patru ani, acesta l-a vizitat de 35 de ori si a petrecut nu mai putin de 166 de zile alaturi de seful statului rus. A fost prezent atat in timpul evenimentelor de la Soci, cat si in momentele in care Vladimir Putin a disparut de pe scena publica.
Baile in esenta din coarne de cerb
In ciuda faptului ca este inconjurat si vizitat de zeci de medici, Vladimir Putin si-a exprimat adesea interesul pentru medicina alternativa, inclusiv pentru leacuri care se bazeaza pe sacrificarea unor animale. Este cazul bailor in esenta din coarne de cerb, relateaza sursa citata.
„Putin iubeste animalele, dar de dragul sanatatii sale este gata sa se supuna unor proceduri care presupun torturarea animalelor si care sunt indoielnice din punct de vedere medical”, noteaza The Project.
Primavara, coarnele cerbilor din Muntii Altai cresc cu rapiditate, cativa centrimetri zilnic. Este momentul in care osatura nu este inca dezvoltata, coarnele fiind moi si pline de sange. Astfel se extrage esenta care se considera ca ar avea efecte terapeutice. O intreaga industire a fost dezvoltata astfel pentru producerea acestui extract, mai scrie The Project.

Celebra masa pentru protectia liderului
De asemenea, la inceputul toamnei trecute, Putin a inceput sa se poarte ciudat. Dupa o lunga perioada de izolare din cauza pandemiei de Covid-19, acesta si-a facut aparitia in public, in cele din urma. La inceput, a aparut inconjurat de foarte multi sportivi, la un eveniment local. Cum insa foarte multe persoane cu care a luat contact s-au imbolnavit apoi de Covid-19, Putin a inceput sa se izoleze din nou.
Asa a aparut in scena si imensa masa la care au fost asezati presedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei Olaf Scholz sau chiar ministrul de externe rus Serghei Lavrov.



