12.10.2024
Peste 4 mii de spectatori, Andreea Marin în calitate de prezentatoare, dar și multe alte surprize! Imagini spectaculoase de la Concertul Aniversar al lui Gabriel Nebunu - VIDEO

Un spectacol despre care se va vorbi multă vreme, nu doar în ţară, dar şi în întreaga lume, aşa cum Gabriel Nebunu a reuşit mai mult decât un concert grandios, a reuşit să aducă moldovenii de pretutindeni, acasă. Alături de Orchestra Fraților Advahov, Andreea Marin, dar şi invitaţi speciali de peste Prut, artistul a oferit momente unice şi a trecut publicul prin toate stările, de la zâmbete şi voie bună, până la lacrimi. Cei patru mii de spectatori, îmbrăcaţi în ii, au dansat şi au cântat într-un glas alături de artistul îndragit, pe tot parcursul concertului. Cele mai spectaculoase imagini, le poți vedea într-un reportaj marca O Seară Perfectă.

Cu mari emoţii, icoana de la mama şi apa sfinţită, aşa se pregătea Gabriel să intre în scenă în faţa celor 4000 de oameni. „Și acum că am ajuns aici, vreau să mulțumesc din suflet lui Dumnezeu, am rugat-o pe mama să-mi aducă lumânarea, mir și desigur, cele 7 costume. O să încerc să impresionez publicul care a venit să mă vadă, din: America, Canada, India, Marea Britanie, din întreaga Europă”, a spus Gabriel. 

Totul a început ca o poveste, cu mii de luminiţe şi zâna cea bună în scenă. Apoi a urmat „nebunia”. Alături de Orchestra Fraţilor Advahov, Gabriel a făcut sărbătoare nu doar în scenă, dar şi în sufletul spectatorilor.

America, Grecia, Canada, Spania, Italia, Belgia şi chiar India şi Alaska, oamenii s-au adunat de pretutindeni, pentru a fi alături de artistul îndrăgit. Mai mult, fiecare a venit îmbrăcat în ii.

Adevăratul motiv pentru care Adela Popescu și Dan Bordeianu au divorțat. Actorul a făcut dezvăluirea abia după 2 decenii de la despărțire

„Am venit din Grecia pentru o zi, Gabriel este un suflet aparte pentru mine și mereu va rămâne în inima mea”, a spus una dintre spectatoare. 

„Suntem porniți de la data de 7, pentru a ajunge la data de 10 și uite că am ajuns. Mulțumim Moldovei, dar și lui Gabriel”, a notat o altă moldoveancă.  

Horele şi voia bună nu au încetat pe tot parcursul spectacolului.

Victoria Roșca, regizoare, a spus: „Ne-am veselit, a fost minunat”.

La bucătărie cu Valeria Țurcan! Cum să pregătești cea mai delicioasă salată caldă cu dovleac - VIDEO
Gabriel a schimbat câteva costume şi a cântat alături de invitaţii speciali de peste Prut.

 „Cine se aseamană, se adună. Oamenii frumoși, care într-adevăr îndrăgesc cântecul popular, așa cum este și Gabriel Nebunu, colegul nostru, pe care îl felicit”, a spus interpretul Alexandru Brădățan.

„Este un record pentru Moldova, un tânăr de doar 25 de ani să dea sold out la o sală atât de mare”, a notat Oana Tomoiaga, interpretă.

Și interpretul Paul Ananie a menționat: „La repetiție l-am descoperit altfel, nu am plâns, cum am plâns la repetiții, de ani. Am descoperit că el nu este doar un ghem de energie, este și un ghem de emoție”.

A plâns nu doar artistul, dar şi cei 4 mii de oameni. Cel mai emoţionant moment al serii a fost piesa dedicată mamei.„O bucurie, am rămas fără cuvinte, nu pot să-mi revin. Parcă am visat, iar acum m-am trezit. Nu m-am așteptat”, a spus mama interpretului, Svetlana Certan. 

Este patologia ce afectează milioane de persoane la nivel mondial! Ce înseamnă tulburarea bipolară, dar și la ce vârstă este diagnosticată cel mai frecvent - VIDEO

„A fost formidabil, mulțumim tuturor care s-au implicat”, a tatăl lui Gabriel, Constantin. 

O altă surpriză a serii a fost interpretul de peste Prut, Fuego. Cu muzica sa, artistul a ridicat sala în picioare. Piese noi au răsunat la concert, dar tot „Badea Culiță” rămâne cea mai îndrăgită.

De mic copil a visat să o cunoască, iar pe 10 octombrie, zâna surprizelor a recunoscut că este cel mai frumos concert pe care l-a prezentat vreodată.„Dacă ne uităm în jur, vedem 4 mii de oameni, dansând, cântând, cu poftă de viață. Cu siguranță acești oameni în afara acestei Arene, au în viața lor și necazuri, probleme”, a spus Andreea Marin, prezentatoare.

I-au fost aproape nu doar cei care îi îndrăgesc muzica, dar şi colegii de scenă.

Interpreta Cristina Scarlat a menționat: „Eu îmi dau seama ce emoții trăiește, dar el este destul de puternic pentru a face față”.

Florile, dar şi aplauzele nu conteneau. Orchestra Fraților Advahov, artişti de peste Prut, Andreea Marin, Fanfara de la Zaim, Ansamblul Izvoraş de la Cahul şi Nufărul, Corul Ilonei Stepan, studentele de la Mănăstirea Marta şi Maria, actorii Teatrului Popular, dar şi regizoare spectacolului Ala Donţu, toţi au fost alături de Gabriel Nebunu şi au oferit nu doar un concert, dar o adevărată sărbătoare.

SURSĂ FOTO: Instagram

Articole din aceeasi categorie