Publicul care o indrageste, dar si prietenii Nataliei Gordienko au venit cu flori si urari la marele concert: „Natalia Gordienko este o artista adevarata care munceste foarte mult si care a demonstrat in ani ca este o interpreta cu litera mare. Avem asteptari mari”.
„Eu o ador pe Natalia. Nu cred ca este vreo saptamana sa nu ascult ceva din repertoriul ei. Vreau sa ii spun si „La Multi Ani” pentru ca a fost ziua ei recent”, a spus Diana Ballerini, femeie de afaceri.
„Chiar multumesc finei mele ca mi-a facut asa un cadou. Multa sanatate, inspiratie...”, a povestit Mihaela Tabura, interpreta.
Ethno Republic by Marcel si Cornelia Stefanet a fost una dintre surprizele serii. Alaturi de Natalia Gordienko, artistii au creat un show de neuitat. „Ne-am pregatit foarte minutios. Noi am sustinut-o cu forta si in final a fost frumos”, a spus Marcel Stefanet, instrumentist.
Unul dintre momentele emotionante ale serii a fost cand Adrian Ursu a cantat la pian, interpretand o piesa in duet cu Natalia. „A fost emotionant, a fost un moment foarte responsabil pentru mine. M-am bucurat ca totul a iesit bine. Natalia a selectat fiecare melodie, ea a decist tot si eu am fost foartea ascultator”, a explicat Adrian Ursu, interpret.
Momentul culminant al concertului a fost aparitia pe scena a Mioarei Velicu: „Natalia a zis ca e bine sa vin. Eu aveam un spectacol si s-a amanat si atunci m-a invitat sa fiu surpriza. Sper sa fie o surpriza frumoasa”.
Pe parcursul concertului, Natalia Gordienko a imbracat 4 tinute spectaculoase.