Pe lângă fotografiile făcute în timpul evenimentului, Nichita a postat pe online și un mesaj de mulțumire:
„Cetățean de onoare al raionului Strășeni! Mândră, onrată, recunoscătoare”.
De asemenea, reprezentanții Consiliul Raional Strășeni au menționat faptul că sportiva a primit pe lângă titlu și 50 de mii de lei:
„Vicecampioana olimpică, Nichita Anastasia, a fost decorată cu insigna raionului - „Cetățean de Onoare”, de către președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco și vicepreședinta Natalia Sula în prezența deputatului PAS, Carp Lilian. Cu susținerea consilierilor raionali, i-a fost oferită suma de 50 de mii lei, în semn de respect și apreciere pentru munca ei. Poate purta cu desăvârșire titlul. Este mândria noastră, este simbolul reușitei și succesului, este cea care a adus argintul în țara noastră după o pauză de 24 ani”.
„Felicitări, Anastasia”, „O meriți din plin”, „Felicitări, Nichita Anastasia! Ești eroina noastră și toate meritele care îți sunt oferite, sunt pe drept meritate”, sunt câteva dintre mesajele internauților.
Anastasia Nichita este o luptătoare din Republica Moldova. A câștigat medalia de aur la proba feminină de 59 de kilograme la Campionatul European de Lupte din 2020, desfășurat la Roma. În același an, a luat aurul la aceeași probă, la Individual Wrestling World Cup, competiție organizată în locul Campionatului Mondial. De asemenea, Nichita a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
SURSA FOTO: FACEBOOK