20.01.2025
Valerie Lungu a suferit de depresie: „Îmi trimitea mesaje pe care nu le doresc nimănui să le citească...” - VIDEO

Recent, fiica Victoriei Lungu, Valerie, a fost invitată la un interviu în cadrul emisiunii „În oglindă”, unde a mărturisit că a suferit de depresie într-o perioadă din viața ei. Aceasta a povestit că a trecut printr-un astfel de episod în 2019, în timpul participării la show-ul de modă „Bravo, ai stil!”, din România.

Întrebată care au fost motivele depresiei, Valerie a recunoscut că patru factori principali au „contribuit” la starea ei.

Valerie susține că primul motiv a fost faptul că iubitul ei nu voia ca ea să participe la emisiuna „Bravo, ai stil!”, iar al doilea motiv a fost că nu a fost apreciată de jurați așa cum își dorea:

„Cauzată de mai mulți factori. În primul rând, iubitul meu de atunci nu era ok cu ce făceam. Este vorba despre prima mea relație publică. În al doilea rând, este vorba despre neaprecierea juriului pentru ceea ce fac”.

Cum alegi și păstrezi alimentele pentru a evita toxiinfecțiile alimentare? Nutriționista Carolina Costin face claritate la acest subiect - VIDEO

De asemenea, al treilea motiv a fost faptul că, a primit mult hate din partea internauților în acea perioadă:

„Trei - publicul îmi trimitea mesaje pe care nu le doresc nimănui să le citească. Dacă ai greșit un cuvânt sau o faptă, orice, ești mâncat de viu, iar cuvintele dor cel mai mult. Atunci cuvintele erau ceva groaznic”.

Totodată, Lungu a fost afectată de răutățile constante și de feedback-ul negativ primit:

„De asemenea, vorbesc despre răutatea asta din emisiune, care era constantă, zilnic. Nu eram îndeajuns niciodată. Indiferent de ce ai face, tu nu erai îndeajuns. Voiam să arăt oamenilor cine sunt și că pot și că pe mine nu mă calcă nimeni în picioare, asta mi-a agravat starea care s-a văzut și la televiziune la un moment dat. Am avut unele ediții în care am spus că pur și simplu nu îmi pasă și că vreau să plec. Nu mai puteam să duc acel feedback negativ. Când am ieșit din emisiune, îmi aduc aminte foarte bine ce mi-am propus și am zis: „Ea a câștigat „Bravo, ai stil!”? O să vedeți cine câștigă în viață. Nu regret niciodată că am participat, iau ca o învățătură, ca un pas, ca un imbold. Această emisiune m-a învățat pe mine cum să fiu în domeniul meu”.

Îl recunosc trecătorii de la Piața Centrală pe Gheorghe Țopa? N-o să-ți vină să crezi cu ce vedetă a fost confundat: „E dintr-un film indian” - VIDEO

Valerie Lungu este fiica interpretei Victoria Lungu. Aceasta e urmărită pe Instagram de 1 milion de persoane. Pentru fiecare fotografie sau videoclip pe care îl postează, ea muncește din greu și se dedică pe deplin acestei pasiuni. Mereu originală și cu idei spectaculoase, fosta concurentă a emisiunii „Bravo, ai stil!” a reușit să câștige simpatia urmăritorilor săi.

SURSA FOTO: INSTAGRAM/valerie.lungu

Articole din aceeasi categorie