Din cauza problemelor de sanatate pe care le avea, regina Elisabeta s-a intalnit mai intai cu premierul Boris Johnson, care i-a inmanat demisia, iar apoi a avut o intrevedere cu Liz Truss. De obicei, astfel de intalniri aveau loc la Palatul Buckingham din Londra, insa starea de sanatate a Reginei i-a determinat sa ia organizeze aceste intalniri la Castelul Balmoral din Scotia.
In imaginile publicate de serviciile casei regale, suverana in varsta de 96 de ani, sprijinita de un baston, ii strange mana noului premier britanic, in varsta de 47 de ani, care a devenit astfel cel de-al 15-lea sef al guvernului britanic in timpul celor 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta.
Ce urmeaza dupa moartea Reginei Elisabeta a II-a? Astazi, Charles al III-lea va fi proclamat rege
La scurt timp, insa, fotografiile facute publice au starnit ingrijorare printre fanii regali, intrucat aceasta avea mana vanata, cel mai probabil din cauza perfuziilor. Atunci, insa, multi au incercat sa le justifice prin faptul ca regina Elisabeta avea o varsta inaintata.
„Regina pare sa aiba probleme cu circulatia sangelui. Mainile ei sunt albastre.”, a scris un internaut pe retelele sociale, in timp ce un altul a reactionat: „Mainile parintilor mei erau asa, cred ca are legatura cu pielea care devine mai subtire odata cu inaintarea in varsta, fiind predispusa la vanatai.”, a comentat altcineva.
De asemenea, alti internauti au afirmat ca „Regina parea fragila”, iar altii n-au putut sa nu observe cat de mult a slabit in ultimele luni.
Intreaga planeta este in doliu, dupa ce regina Elisabeta a II-a a murit! Suverana Marii Britanii avea 96 de ani, iar starea ei de sanatate se degradase in ultimele luni. La ultima ei iesire publica, in 6 septembrie, cand a intampinat-o pe Liz Truss, noul premier britanic, la Balmoral, imaginile au aratat-o mai fragila ca oricand. Aceasta s-a stins in Scotia.
Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh britanic, devenind iubita si respectata si dincolo de granite. Aceasta a declarat iubire si credinta vesnica monarhiei, motiv pentru care a spus intotdeauna ca va domni pana la moarte, asa cum s-a si intamplat.
„Regina a murit in liniste la Balmoral in aceasta dupa-amiaza. Regele si regina consoarta vor ramane la Balmoral in aceasta seara si se vor intoarce la Londra maine. Joi, 8 septembrie", a aparut imediat si pe site-ul oficial al Casei Regale, care a imbracat haine de doliu.