În mediul online, Gabriel Nebunu apare ca fiind un băiat extrem de pozitiv și activ, iar ceea ce ține de sănătatea fizică sau starea psihologică a acestuia, el decide să rămână o informație cu caracter personal.

Fiind întrebat de ce arată mereu doar partea plină a paharului pe social media, intepretul a menționat: „Oamenii noștri, în general, societatea noastră este plină de probleme, este plină de boli, este plină de credite și eu nu vreau să vin cu problema mea de interior pe care o am, în fața oamenilor. Eu având o problemă și să ies public să vorbesc, lumea ar spune că și acesta deja a început să se jăluie”.

Interpretul a recunoscut că se confruntă uneori cu probleme de sănătate și nu este mereu totul atât de „roz” cum pare: „Aș fi ipocrit să zic că nu-mi este rău, că nu mă doare sufletul din punct de vedere psihologic sau emoțional, că nu mă doare stomacul. Mă doare tot când am emoții, am aritmie când am emoții, dar vreau să fac o concluzie, toate problemele de sănătate pornesc din cap și ale mele inclusiv. Și pentru că stau prea mult timp așezat am niște probleme pe la bazin, pentru că, casa noastră este practic în mașină sau în avion”.

În schimb, interpretul a găsit o metodă prin care reușește să scape de sedentarism. „Eu mai țopăiesc și sunt înebunit după mersul pe jos, îmi place la nebunie să merg pe jos. Totodată, mă gândesc și la starea asta fizică, deoarece trebuie să merg mult pentru a nu-mi înțepeni ceea ce am înăuntru. Eu recomand oamenilor să meargă pe jos pentru că o să scape de multe probleme de care nici ei nu cunosc”, a spus invitatul.

Gabriel Nebunu este cunoscut și apreciat nu doar pentru talentul de a cânta, dar și pentru simțul umorului foarte dezvoltat. Paginile lui de socializare sunt sursa care le transmite și îi încarcă pe fani cu multă voie bună.



