Regele Charles se gândește că ar fi potrivit ca nepoata sa devină un „membru regal activ”.
Prințesa Beatrice i-a „impresionat pe Charles și pe William” cu modul în care și-a „intensificat” prezența în public în ultimele săptămâni și ar putea deveni un membru regal activ, au declarat surse din interiorul palatului, potrivit skynews.com.au.
Beatrice, care se află pe locul 9 în rândul urmașilor la tron, și-a asumat îndatoriri regale, în urma diagnosticelor de cancer ale regelui Charles și prințesei Catherine, inclusiv apariții importante în săptămâna dedicată sănătății mintale, dar și la Festivalul Cheltenham.
Beatrice (35 de ani) și sora ei, prințesa Eugenie, sunt fiicele fratelui regelui Charles, prințul Andrew, și ale fostei soții Sarah, ducesă de York.
Surorile York sunt singurele prințese de sânge din generația lor și poartă titlul de Alteța Sa Regală.
Cu toate acestea, nici Beatrice, nici Eugenie nu sunt „membri activi ai familiei regale”, ele apărând ocazional la evenimente oficiale ale casei regale britanice.