23.03.2020
SUNT FEMEIE! Cornelia Catarau: „Misiunea Femeii pe Pamant este cea de a promova valori frumoase, de a atinge anumite obiective, de a fi respectata si iubita! ”

Primavara e anotimpul noilor inceputuri, al sperantei si al FEMEILOR, care prin tot ceea ce fac, inspira si imbunatatesc starea lucrurilor.

Perfecte.md iti propune un sir de interviuri despre femei de succes, femei frumoase, talentate si pline de viata, care au reusit sa-si realizeze visurile si continua sa lupte pentru a transforma aceasta lume intr-un loc mai bun.

Cunoaste-o pe Cornelia Catarau, directorul gradinitei pentru copii cu Profil Lingvistic „EDlingua”, in randurile de mai jos!

Cum ai descrie femeile in trei cuvinte?

Fiica, Sotie, Mama.

Cine este femeia perfecta pentru tine?

Pentru mine femeile perfecte sunt: Mama - cea care mi-a dat viata si bunica - cea care m-a crescut!

Care este principala trasatura care te defineste ca femeie?

Determinarea - atunci cand iti propui sa atingi scopuri potrivite la timpul potrivit, indiferent de obstacole, (nu stiu daca este tocmai principala) si da, odata ce esti femeie nu poti sa nu fii Grijulie!

Te-ai confruntat vreodata cu dificultati in viata sau in cariera pentru ca esti femeie? 

Nu stiu, nu imi amintesc sa ma fi ciocnit cu asemenea situatii, dimpotriva, deseori poti avea doar avantaje fiind FEMEIE.

Misiunea femeii pe Pamant?

Misiunea Femeii pe Pamant este cea de a promova valori frumoase, de a atinge anumite obiective, de a fi respectata si iubita! 

Cine sunt femeile pe care le admiri sau care te-au inspirat in viata?

Fara dubii acestea sunt Mama si bunica mea! Ele sunt cele pe care le admir si le voi admira mereu, chiar daca pe alocuri au fost mai dure cu mine! Desigur, nu pot trece cu vedere si unii profesori, lectori, mentori care au fost un etalon pentru mine.

Cum trebuie sa fie un barbat demn de o femeie puternica?

Sufletele pereche au la baza niste principii, iar eu ma conduc dupa acesta: Daca tu iti doresti o femeie puternica, fii si tu puternic alaturi de ea. Fii motivatia de care are nevoie el, pentru a evolua!

Feminitatea sporeste sau scade odata cu puterea?

Bine, dupa parerea mea feminitatea este in sine un instrument al puterii.

Te consideri feminista? De ce?

Da, modest, insa ma consider o femeie feminista - fiind activa, sensibila.

Ce faci, de obicei, de Ziua Internationala a Femeii?

Aceasta zi este un motiv in plus de a te bucura de felicitari si de a participa la diferite evenimente dedicate Femeii. Da, poti primi si daruri, flori zilnic, insa poeziile si cantecele despre mama si emotiile de pe fetele copilasilor te duc cu gandul la primavara, la ceea ca esti mama si la ce misiune ai pe pamant! Iar lacrimile de bucurie care se revarsa printre gene, te fac sa iti aduci aminte ca in locul tau candva era mamica, iar in locul copilasului tau erai tu - o fire timida si gingasa! Totusi asemenea momente trebuie sarbatorite!

Cum s-a schimbat aceasta sarbatoare de cand ai devenit mama?

Pot spune ferm ca sunt cateva sarbatori pe an pe care Camelia le asteapta cu nerabdare! Stie ca 8 Martie este ziua mamicilor, bunicutelor si fetitelor (asa spune ea). Aceasta sarbatoare adauga in garderoba noastra cateva tinute noi, cateva felicitari sau lucruri facute manual (la gradinita), cateva fotografii si desigur multe zambete si imbratisari.

Ce le urezi femeilor in aceasta primavara?

Intr-o zi frumoasa de primavara, atat de traditionala, minunata si feminina, va doresc dispozitie de primavara, buna dispozitie in orice circumstanta si adevarata fericire feminina in orice moment al zilei! La multi ani, Femeie!

Sursa foto: Arhiva personala

Articole din aceeasi categorie