Fata Iuliei Nachalova avea 12 ani cand mama ei a decedat, in cadrul unei emisiuni ruse, fiind invitata, Vera fata Iuliei a povestit despre cum au fost acesti 4 ani de cand mama ei nu mai este in viata: „Este evident ca imi lipseste comunicarea cu mama, imi lipseste ea in general. Dar cu vremea nu trece durerea, tu pur si simplu te obisnuiesti cu asta. Durerea mereu exista si va exista, tu intelegi ca asta a fost sa fie si nu poti schimba nimic.”

Fata a mai fost intrebata daca in tot acest timp a fost cumva presata de faptul ca la scoala sau gradinita, la serbari toti copiii erau alaturi de parintii lor, dar ea ii avea alaturi pe bunici, la care Vera a marturisit ca: „Nu pot spune ca acest lucru pe mine tare m-a durut, eu am alaturi oameni apropiati, bunica, bunelul, tata, nu e o familie asa de mica. Si acesta nu este cel mai dureros punct pentru mine”

„Cand mama a plecat la spital atunci eu am crezut ca o saptamana si ea va veni acasa. Ea mi-a si spus ca Vera eu nu o sa stau mult aici cu mine este totul bine. Insa eu vazusem si singura ca nu e chiar asa de bine cu piciorul mamei, ea a avut infectie in sange din cauza unei bataturi. Iar eu fiind in Londra atunci, la intoarcere telefonul mobil mi-a fost luat si mi s-a spus ca sa nu-l pierd cumva pe timpul decolarii. Cand am coborat din avion si ne-au intalnit parintii, am vazut ca parintii copiilor din clasa mea se uitau ciudat, dar nu am atras atentia. Mai apoi m-a intalnit tata si m-a luat in masina si mi-a zis ca are o veste nu prea buna pentru mine si pe el il vedeam ca era trist. A tras masina in parcare ne-am oprit si atunci mi-a spus ca medicii nu au putut sa o salveze pe mama mea. Atunci eu am reactionat ca un copil si am inceput sa plang isteric.”

„Dupa ce au inmormantat-o, eu incercam sa nu prea plang, deoarece buneii mei erau tare devastati de aceasta situatie si eu preferam sa plang in perna. Pentru ca nu le puteam face si mai multa durere, incercam sa ma ascund atunci cand plangeam. Pentru a uita de tot ceea ce era acasa, imi ziceau sa nu ma duc la scoala, insa eu stiam ca doar la scoala e scaparea mea. Fiindca eu o sa ma iau cu colegii, cu temele si o sa uit de tot ceea ce se intamplase.”

„Mama mea a fost o persoana incredibila. Amabila, talentata, frumoasa. Dar, cel mai important, tot ce a facut, a facut cinstit. Desigur, e frumos cand recunosc trasaturile mamei sau notele mamei in vocea mea in mine. Ii cant melodiile cu mare placere, pastrez o amintire stralucitoare a vietii noastre. Dar, asa cum ati observat in poveste, pastrarea unei amintiri si a deveni intentionat un dublu sunt doua lucruri complet diferite. Multi oameni imi scriu ca sunt „a doua” Yulia. Cred ca acest lucru nu este in intregime corect, din moment ce inca mai trebuie sa parcurg viata si calea mea creativa. Iar mama va fi pentru mine o calauza, mandrie si un maestru absolut al mestesugului ei, la care voi admira mereu.” cu cest mesaj a venit Vera dupa publicarea interviului.

Vezi aici video integral