La sfarsit de februarie, Geta a plecat la Moscova pentru a face niste cursuri de perfectionare. Aceasta a obtinut diploma de hipnoza ericksoniana, iar acum este un hipnoterapeut cu actele in regula: „Hipnoza ericksoniana este hipnoza care ne ajuta sa mergem la subconstientul nostru. Acolo putem gasi multe resurse si o cale mult mai rapida, mult mai usoara pentru a rezolva problemele si intrebarile ce tin de conflictele noastre interioare, despre problemele noastre din copilaria sau unele probleme de familie. Raspunsurile sunt foarte usor de gasit cu tehnicile pe care le-am invatat.”, explica ea.
Indata cum a inceput razboiul, aflandu-se la Moscova, Geta a inteles ca cel mai potrivit si rational ar fi sa mearga in aceasta perioada la copiii sai, la Londra: „Am mers de la Moscova spre Istanbul, iar de acolo am plecat spre Londra pentru a fi alaturi de Elvira si Sebastian.”, mentioneaza interpreta.
Aceasta povesteste ca s-a retinut in Rusia pana pe 8 martie, atunci cand cursul sau s-a incheiat: „Trebuia sa plec spre Chisinau pe 9 martie, dar lucrurile s-au schimbat radical. A fost nevoie sa imi iau alte bilete si cel mai simplu era sa plec prin Istanbul. Am avut emotii mari, nu stiam cum o sa ma descurc cu pasapoartele, nu aveam cu mine pasaportul romanesc. Am fost nevoita sa imi transfer actele din Chisinau spre Moscova cu un autocar si apoi sa imi iau bilet spre Londra. Am fost cam doua zile pe drumuri, dar am invatat sa traiesc cu situatia de la moment, sa vad ce fac cu ea si ce beneficii pot lua de la ea. Vreau sa cunoasca cat mai multa lume ca avem situatia pe care o avem si putem scoate ceva din ea”,spune Geta.
Aceasta a povestit ca informatiile noastre difera foarte mult de cele din Rusia: „Imi pare foarte rau pentru ca informatia difera, dar si pentru oamenii care se afla acolo si au alt spirit. Ei se simt foarte derutati, dar absolut marginalizati acum.” , mentioneaza ea.
Totodata ea afirma ca este mandra de poporul si conducerea pe care o avem: „Cei care sunt acum la conducere au nevoie de mare forta si incredere in poporul nostru. Atunci cand s-a inchis aeroportul nostru eram cumva uimita, cum, de ce s-a inchis, dar sloganul nostru de a fi foarte neutri in aceasta perioada este unul plin de intelepciune si am inteles ca este chiar foarte bine ca este inchis. Sunt mandra de ai nostri cetateni ca au stiut sa se redirectioneze si sa gaseasca alte cai.” ,spune ea.
Anastasia Kotviska, sotia unui nabab ucrainean, prinsa la granita cu Ungaria cu valize pline de bani
Sursa FOTO: Instagram