Ce te motivează zilnic?
Pentru Satoshi, motivația zilnică vine din „bucuria obișnuită de viață”: „Mie îmi place viața în general. Un lucru interesant, și oamenii care contează”.

Care este secretul energiei tale?
Despre secretul energiei sale, Satoshi a menționat: „Încerc să fac lucrurile care îmi plac, iar atât timp cât le fac, sunt entuziasmat”.
Ce te inspiră pe tine cel mai mult?
Muzica este, fără îndoială, cea care îi hrănește sufletul. „Muzica”, este răspunsul scurt și simplu pe care l-a spus Satoshi.

Ce activitate te ajută să te relaxezi?
În fața responsabilităților zilnice, Satoshi știe cât de important este să îți găsești echilibrul. Pentru el, relaxarea vine adesea atunci când: „Găsesc în momentul potrivit un om cu care rezonez, cu care reușesc să am o discuție foarte ușoară spre stupidă. O discuție care nu are o încărcătură mare de sens, adică glume, povestiri, amintiri, o discuție foarte ușoară cu un om în fața căruia poți să te deschizi, cel mai des e unul, doi sau trei prieteni foarte apropiați cu care reușești să nu mai fii serios și asta mă ajută mult. Mă mai ajută să mănânc gustos uneori, dar nu tot timpul să ascult muzică și să mă plimb”.
Ce te face să zâmbești mereu?
Pentru Satoshi, zâmbetul vine din cele mai neobișnuite surse: „Oamenii sinceri, copiii, faptele bune mici, momentele penibile din viață”.

Care a fost cea mai mare provocare a ta?
Cea mai mare provocare a lui Satoshi a venit în urma unei perioade extrem de dificile în viața sa personală: „Provocarea cea mai mare a fost când tata s-a îmbolnăvit de cancer și eu trebuia să-mi asum multe lucruri în familie și trebuia să devin cumva un fel de principalul lucrător, bărbat acolo”.

Satoshi este un interpret din Republica Moldova care a devenit cunoscut datorită unor piese precum: „Mama mi-a spus”, „I love you”, „Noaptea pe la 3”.

SURSA FOTO: INTAGRAM/FACEBOOK