Primăvara a început la cel mai mare mall din țară cu cel mai mare workshop de setare a hărților scopurilor pentru 2025 în cadrul „Port Schimbarea Forum Femei pentru Femei”.
Una din vizitatoarele prezente la eveniment a menționat: „Este prima dată când sunt aici și sunt foarte impresionată de design în primul rând, de atmosferă, de oameni, energia pe care o simt este ceva foarte plăcut”.
Interpreta Larisa Busuioc a fost și ea prezentă la eveniment și a notat: „Aplauze pentru doamna Golea și pentru Port Mall care este gazda acestui eveniment. Au avut curajul să aducă această sărbătoare pentru femei. Acest forum este foarte binevenit, este foarte frumos, este o atmosferă foarte caldă și înțeleg că oamenii se simt bine aici”.

Pe baza instrumentului de dezvoltare personală - „Roata Vieții”, participantele și-au făcut evaluarea celor 8 arii, iar cu ajutorul speakerilor, și-au setat pașii pentru atingerea scopurilor de îmbunătățire a lor.
Tatiana Golea, co-fondatoarea Port Mall, a menționat: „Eleganța, emoțiile și succesul ediției precedente a forumului „Port Schimbarea” ne-a motivat ca să creăm continuitatea acestui frumos eveniment. Este mai mult decât cel mai mare mall din țară. De la deschidere și până astăzi a devenit un mare hub ce reunește comunitatea, stimulează economia țării și promovează spiritul antreprenorial. Scopul echipei este să nu fim doar un spațiu comercial simplu, unde se pot face doar cumpărături, dar aici să se simtă oamenii bine, ceea ce o și fac”.

Speakerii au vorbit despre puterea transformării și despre cum fiecare femeie poate deveni arhitectul propriei vieți pornind de la accentele de evaluare ale prezentului vieții lor, stabilirea echilibrului și mai apoi setarea de scopuri, toate fiind posibil de atins cu ajutorul instrumentelor și tehnicilor prezentate în cadrul forumului.
Lilu Ojovan, jurnalistă și prezentatoare TV, a explicat: „Întodeauna Port Mall aduce emoție, aduce sentimente, te face să te simți bine și asta este foarte important și mă bucur că se investește în starea de bine a oamenilor pentru că, vezi oamenii nu doar ca pe niște clienți, dar ca pe niște oaspeți care vin și revin”.

Alina Andriuță, numărul 1 în monitorizare expertiză, a notat: „La noi în țară pot fi făcute evenimente diferite care adună un trib, zic metaforic pentru că, noi femeile avem nevoie de comunitate și Tatiana prin ceea ce face transmite această idee. Mi se pare asta extraordinar, ca să ne unim pentru a fi mai bine cu noi și mai bine cu ceilalți”.
Monica Babuc, director al Institutului Cultural Român a menționat: „Femeile noastre sunt extraordinare, dar mai există și femei cu inițiative extraordinare precum este Tatiana Golea. Aceasta a reușit să adune aici femei extrem de valoroase, felicitări Tatianei pentru această inițiativă de a aduna mai multe femei care ar vorbi celor care participă la acest eveniment la capitolul - cum am putea să ne trăim viața mai frumos”.
Dora, prezentatoare TV, a subliniat: „Este o femeie extraordinară și dacă tot este despre femei, eu tot sunt femeie. Chiar dacă e absurd, am venit să o suțin în tot ceea ce face ea”.

Olga Țăpordei, expert în branding personal, a explicat: „Doamne, Tatiana Golea este o femeie atât de minunată și face atât de multe lucruri frumoase pentru țara noastră, încât eu nu putem să nu fiu aici”.
De asemenea, femeia de afaceri Rodica Ciorănică, a notat: „Mi s-a părut o ocazie excepțională să întâlnim primăvara sau prima zi de primăvară aici, într-un mediu atât de inspirațional, cu femei atât de frumoase. Admir foarte mult ceea ce face Tatiana Golea la Port Mall. Am urmărit din prima zi ce se întâmplă cu această locație și cum știe să adune oamenii”.

Interpreta Cristina Scarlat a notat: „O iubesc foarte mult, o admir și atât de mult am învățat și învăț de la ea. Valoriile pe care le are această fantastică familie Golea sunt de apreciat și eu sunt un om binecuvântat să mă ating de această cultură a familiei”.
Cel mai mare mall din țară a promis încă de la lansare că va fi mai mult decât un centru comercial, unul diferit prin acțiunile pe care le va înterprinde pentru a-și crea și fideliza comunitatea. Șirul evenimentelor oferite vizitatorilor în mai puțin de un an si jumătate a confirmat în nenumărate rânduri valorile, care pun un accent deosebit pe crearea unui spațiu unde oamenii se adună pentru a se conecta, socializa și a se putea simți parte dintr-o comunitate activă.

Alina Andriuță a povestit: „Eu trăiesc aproape de Port Mall și el devine spațiul în care eu îmi fac cumpărăturile și în care vin cu copiii și mă joc sus și în care mai mâncăm niște lucruri care nu trebuie mâncate”.
Dora a notat: „Trebuie să recunosc că la Port Mall cel mai mult îmi place să mă duc să-mi iau haine și faza de sus, unde poți să mănânci ceva, să te uiți la un film, să citești o carte”.
Lucia Gariuc, doctor în științe medicale și ORL, a subliniat: „Noi venim foarte des, activez la o clinică aici, lângă Port și venim des, și la film, și la mâncare, și la plimbare și la cumpărături. Noi suntem foarte satisfăcuți de serviciul mall-ului”.

Țăpordei a concluzionat: „Totul îmi place aici, căci se face cu suflet de niște oameni cu suflet. Se simte că la conducerea sunt oameni în primul rând. Nu este un proiect comercial, dar este un proiect în care fiecare eveniment, fiecare element, se face cu mult suflet și căldură”.
*Acest articol este un produs comercial

