Recent, Radmila Popovici a scris o postare pe retelele de socializare in care vorbeste despre razboiul din Ucraina si consecintele acestuia asupra oamenilor. In postare, Radmila vorbeste despre faptul ca noi, oamenii, ne deprindem deja cu teroarea aceasta si traim mai departe. „Cand am scris aceasta postare pe pagina mea de Facebook, am vrut sa accentuez ca noi de fapt ne obisnuim si cu binele si, de aceea, la un moment dat, noi nu mai stim sa il pretuim. De aici porneste totul. Ne obisnuim cu tot ce avem in preajma, cu oamenii dragi, care tocmai de asta nu mai sunt dragi, pentru ca ne deprindem cu ei.
Si uite ca, la fel ca gandacii de bucatarie, noi ne obisnuim cu toxinele si cu relele. Intr-o masura asta si ne atrage putin. Atunci cand sunt doua stiri, una frumoasa si una de groaza, lumea merge buluc la acea de groaza. Eu intotdeauna zic ca psihicul uman nu a evoluat odata cu tehnologiile. Cel mai greu sa misca in evolutia sa omul. Astfel, nu am trai astazi teroarea unui razboi. In secolul in care se fac deja drumuri in cosmos, e timpul sa ne luam bilet fara intors in cosmos.
Ce nebunie! Noi scoatem armele din trecut si le folosim acum. Si acest lucru nu are cum sa te doara, mai ales atunci cand ai ce pierde si pe cine pierde. Noi, fiind mame, mai ales, simtim totul mult mai profund. Daca toti acesti soldati ar simti cum e sa dai nastere cuiva, ei nu ar face ceea ce fac astazi”.
Recent, scriitoarea a avut nenorocul de a nimeri in calea unul flux de oameni care „urlau”, sustinand Ziua Victoriei. „Mi se pareau toti atat de falsi. Ma uitam in chipurile acestor oameni si incercam sa gasesc intelegerea, intelegerea lor, daca ei pricep ce fac, de unde au venit, unde au venit si pentru ce, pentru cine mai ales. Nu vreau sa judec pe nimeni, pentru ca noi avem norocul sa consumam informatie sanatoasa, sa fim hraniti cu informatie sanatoasa, iar altii nu au aceasta posibilitate. E un lux sa cresti si sa te educi asa”.
In aceasta perioada Radmila scrie caci, dupa spusele sale, ea incearca sa nu isi tradeze muza. „Eu stiu ce inseamna sa o tradezi. Chiar si atunci cand am mers la niste compromisuri, intotdeauna am fost pedepsita de Zeul Poeziei. Cand am vrut sa castig mai usor, nu mi s-a primit. Muza mea nu accepta ca eu sa vand macar o particica din mine si daca o fac, ea ma pedepseste. In aceasta perioada scriu despre ceea ce ma doare, scriu mai rar ceva la comanda. Nu pot, voi fi falsa”.
Pentru Radmila, scrierea combina un amestec de emotii si trairi. „Pe de o parte, daca nu rascolesti in suflet un smoc de nervi, nu poti scrie. Pe de alta parte, smulgand acest smoc, te eliberezi”.
Radmila este textiera si scrie multe melodii pentru interpretii autohtoni. „E intr-adevar o meserie. Fara o arta de a patrunde in sufletul oamenilor, nu poti fi textier. Atunci cand vrei sa patrunzi in sufletul omului esti si un tamaduitor, un psiholog si un strateg, pentru ca tu deja stii ce doreste omul. Nu e atat de simplu precum pare. Cand vine un om necunoscut eu incerc sa citesc in ochii lui ce doreste sa transmita publicului, eu incerc singura sa inteleg ce doreste el. Asa e mai simplu, caci ochii spun multe lucruri. E interesanta aceasta munca, dar e si extenuanta, pentru ca acel text, din acea melodie, ramane in capul tau pentru mult timp inainte si iti iesi din minti la un moment”.
Aceasta meserie este foarte prost platita la noi in Republica Moldova. „Eu daca as lua banii pe care ii merit intr-o lume normala, eu as castiga de sute de ori mai mult decat castig in Moldova. La noi nu este apreciata aceasta ramura. E foarte trist, pentru ca un cantect se tine pe melodie si pe text. Daca scoti cuvintele, ramane doar melodia si nu este bine. De aceea, va dati seama cat de mult conteaza textul. La noi, un text costa a zecea parte din melodie. Uneori, regizorul de sunet primeste mai mult decat textierul. De aceea, eu vin la emisiuni cu transportul public. Si chiar nu imi este rusine sa recunosc, pentru ca asta e painea mea castigata din textele pe care le scriu pentru cantece. Acest lucru ma face trista”.
Sursa FOTO: Facebook