Prezentatoarea emisiunii, Anișoara Loghin a început versul, iar Igor Cuciuc a trebuit să-și recunoască propriile melodii și să continue.
Pentru prima piesă, Igor Cuciuc și-a amintit versurile.
„E din „Zeama de găină”, ducă-se din ochii mei cu peștele ei”, a continuat invitatul.
Nici la a doua piesă nu a stat mult pe gânduri. „Domn' Vasile, cine-i harnic și muncește, ăsta-i domn' Vasile”, a început a fredona imediat interpretul.
„Mai cânt piesa asta, dar la fiecare eveniment întreb cum îl cheamă pe tata copilului și schimb numele”, a menționat invitatul.
Interpretul s-a descurcat și la cea de-a treia melodie. „Chiar de ești din sat sau ești de la oraș, este din hitul 99 de cumătri”.
Totuși, cele două melodii de la sfârșit l-au pus în dificultate pe Igor Cuciuc, interpretul a recunoscut piesele doar după ce au răsunat din regie și a venit cu câteva comentarii:
„Iar bătrânii stau la poartă și așteaptă o cană cu apă, moldoveni veniți acasă. Asta merge s-o facem cu vreun rapper”.
„La petreceri lumea când se adună, numai cântece și voie bună. Este unul dintre primele mele cântece. Linia melodică este semnată de Coreneliu Botgros”.
Igor Cuciuc este un interpret și muzician de muzică populară din Republica Moldova. În anul 2007 a obținut trofeul Festivalului-Concurs „Nicolae Sulac”. În anul 2009 a lansat albumul solo cu denumirea „Mi-ai dat o fetiță Doamne”. În anul 2011 a lansat videoclipul la piesa „Moldoveni veniți acasă”.
În decembrie 2020 i-a fost conferit lui Igor Cuciuc Titlul onorific „Artist Emerit”.
SURSĂ FOTO: Facebook/ Igor Cuciuc