26.02.2025
O nouă premieră la Teatrul Geneza Art! Descoperă prin ce este special spectacolul „Înainte de răsărit” - VIDEO

O piesă care i-a adus pe spectatorii Geneza Art într-o altă dimensiune.„Înainte de răsărit” - așa se numește spectacolul care lasă loc de întrebări, dar și răspunsuri. Mai multe, vezi în cadrul unui reportaj marca „O Seară Perfectă”. 

„O să fie ceva ce nu am văzut până acum”, „Geneza Art reușește cumva pe noi să ne impresioneze, chiar am venit special din Berlin pentru a reuși la premieră”, „Geneza Art vine cu ceva foarte inovativ, foarte creativ, actorii sunt superbi”, „La Geneza Art eu vin și îmi încarc bateriile pe mult timp, pentru că, ceea ce face Daniela Burlaca, ceea ce fac actorii, nu este doar teatru, este istorie, este o terapie prin artă, care ne tratează sufletul, spiritul, iar asta ne face să fim mai bogați”, au spus câțiva dintre spectatorii prezenți la premieră. 

Printre spectatori au fost și colegii, care au așteptat cu nerăbdare premiera.„Sunt foarte emoționată pentru colegii mei și îmi doresc să fie o premieră bună, să fie un spectacol fain, publicul să iasă entuziasmat și le doresc mulți ani. Ținem pumnii. Chiar vreau să văd dacă pe scenă va fi o ispită adevărată, care o să ne tenteze cumva și pe noi sau să înțelegem de ce un personaj a făcut asta sau de ce nu a făcut asta”, a notat actrița Cristina Trîmbaci. 

Pasha Parfeni rupe tăcerea despre viața după divorț! În ce relații a rămas cu fosta soție - VIDEO

„Știu ce urmează să se întâmple și sunt sigură că colegii mei, ca de fiecare dată, vor uimi, vor impresiona și va face publicul să-și pună întrebări și să găsească răspunsuri”, a subliniat Ana-Sia Cărăuș, actriță. 

„Înainte de răsărit” - nu este doar un spectacol, ci o experiență care pune întrebări despre alegeri, destin și momentele care ne definesc. „Am creat un spectacol foarte cameral, foarte intim, de ambianță aș putea spune, cu un vizual foarte filmic, cu o distribuție din 3 actori și 3 actrițe. Este un spectacol personal aș putea spune, e ca și cum de la persoana întâi, oricine poate trece prin ce li s-a întâmplat acestor 4 pentru că, este vorba de soț, soție și doi alți iubiți, 2 iubiri neâmplinite, nemărturisite, este despre relații, despre bărbat și femeie sau despre momente interzise din viața noastră, dar fără de care, pur și simplu nu am trece firesc prin acest parcurs al vieții noastre, este despre noi, despre oameni, un spectacol de situație. Noi vă propunem o situație, deja trageți concluzia”, a explicat regizoarea și actrița Daniela Burlaca. 

„Îmi doream un spectacol de cameră, pe care să-l fac repede, în 3 săptămâni și să ofer roluri, partituri unor actori care au stat în perioada de așteptare, de exemplu ne era dor de Viorel Cozma pe scenă, într-o partitură nouă. Facem un duet de soț și soție, suntem pentru prima dată într-un așa duet pe scenă, nu este simplu deloc, aduce foarte mult umor Ina Colbasiuc cu partitura care vine, este un psiholog, căsătorită cu un bărbat mai tânăr, ceea ce este foarte actual ca și subiect astăzi și bineînțeles amanta și iubitul. Nu vreau ca publicul să judece acest subiect și nici nu aș vrea să justifice acest subiect, eu las lucrurile de la sine, tragem concluzii așa cum ne trăim noi astăzi viața, așa cum parcurgem destinul nostru. Cert este faptul că sunt niște partituri foarte bune, este un spectacol la care nu trebuie să vii foarte informat, trebuie să vii, să te relaxezi, plus că este un spectacol frumos, ca și atmosferă”, a continuat Daniela. 

DoReDoS - primul concert solo la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”! Trupa a pregătit o surpriză de zile mari pentru spectatori - VIDEO

Surpriza serii a fost faptul că si Daniela Burlaca a ales să interpreteze unul dintre rolurile principale.„Este primul meu rol după Elisabeta. Mi-a fost dor foarte tare de scenă, am foarte mari emoții, au rămas câteva minute, o să mă transform, o să mă reîncarnez în cel mai nou personaj al meu, care îmi este foarte drag”, a notat actrița. 

„Eu cred că este un rol asumat pentru că, îmi ajunge experiență de viață ca să pot vorbi în pielea personajului acesta, o justific, o înțeleg. Dacă aș fi fost în locul ei, îmi ofeream poate mai multe șanse, dar așa cum am construit noi finalul, am zis să fie totuși unul fericit, oamenii trebuie să-și dea șansa și să ofere vieții continuitate. Deseori, la nervi, la stres, supărări, facem lucruri de care regretăm sau luăm decizii promte, care poate ar trebui să le amânăm, să revenim la ele în scurt timp”, a spus Daniela.

Un spectacol puternic, în care fiecare scenă a transmis emoție pură. Actorii au dat viață unor personaje complexe, iar tensiunea fiecărui moment se simțea în întreaga sală.„Joc rolul lui Alex, acel roman de dragoste neîncheiat. Cred că este acea ispită, căreia îi este supus fiecare om în această viață, de a mușca din fructul interzis, de a pune mâna pe ceea ce nu se poate, de a atinge fără să te arzi. Abordarea acestui spectacol a fost cu totul diferită pentru că, venim cu o altă viziune de spectacol, dialog bazat pe ambianță, profunzime, pe problema geloziei, a ispitei, a dragostei, a motivului de care oamenii pleacă și înșeală. S-a muncit foarte mult, avem mari emoții fiecare dintre noi să aducem un produs bun, finit, pentru spectatorii noștri care ne iubesc foarte mult, care mizează pe impactul emoțional”, a explicat actorul Nicu Țurcanu. 

 Pentru actrița Victoria Botnar, acest rol a fost cam departe, dar întotdeauna reușește să găsească un reper: „E cam depărtișor acest rol de mine, dar întotdeauna, avem un reper, îmi găsesc o persoană care s-ar fi asemănat cu această doamnă. O să fie un spectacol foarte bun pentru că, jucăm din plăcere și cu foarte multă responsabilitate. Sper că publicul va rămâne foarte mulțumit și entuziasmat și mulți se vor găsi în diferite personaje”. 

SURSĂ FOTO: Facebook

Articole din aceeasi categorie