„NU VOIAM SA TRAIESC. Tot ce gaseam, scotocind in mine, erau cateva farame de datorie de mama...” Diana Voevutki, afectata de numeroasele evenimente tragice din ultima vreme, povesteste despre cea mai grea experienta din viata ei

„Despre SUICID..

Nu stiu daca era preconizat sa vedeti aceste randuri. Le scriu doar atunci cand stiu ca ar putea ajuta pe cineva. Or, cand cei din jur te percep ca pe o super-woman, care poate trece peste toate greutatile vietii cu fruntea senina si zambetul de anime-uri pe fata, nu prea e dragut sa spargi aceste aparente. Aparente. Exact.

In ultimul timp stirile despre oamenii ce isi curma zilele sunt multe. Prea multe, as zice.

Eu inca nu mi-am revenit dupa acel 2020, in care l-am pierdut pe Catalin Caragea, baiatul cu privirea trista. Si acum, cel putin 4 oameni in cateva luni..

Cand gindurile despre suicid te inunda, e grav. Si omul care o face, e adus la limita. Sau nu-si mai vede rostul.

Eu nu sunt o mama perfecta. Nici pe departe. O recunosc si o accept. Si desi imi iubesc copiii la nebunie, a fost o perioada in care am simtit ca ma aflu intr-o cadere libera.

Cand am pierdut sotul in accident, momentul in care mi s-a adus verigheta lui a fost decisiv pentru mine. Ma simteam o neputincioasa si o lipsita de caracter. Si priveam usa balconului ca pe o scapare. Si, judecati-ma sau nu, nu ma gandeam in acea clipa ca am un copil pe care il las singur pe lume.

Nu tin minte lunile ce au urmat. Bogdan facea pasi, zambea, gangurea, iar eu imi traiam singuratatea ca in lumea celor surdo-muti. Egoist? Da. Daca as intoarce timpul inapoi sa corectez ceva? Probabil..

Cert este un singur lucru- gandurile rele mi-au roit luni bune in cap. Pentru ca nu imi palpam rostul, pentru ca nu gaseam linistea si pentru ca nu imi asumam viata mea.

NU VOIAM SA TRAIESC. Tot ce gaseam, scotocind in mine, erau cateva farame de datorie de mama..

.. Acea zi m-a adus cu picioarele pe pamint si a inchis pe veci geamul la care tot trageam cu ochiul (metaforic vorbind).

Era seara. Ii facusem baita lui Bogdan si ne pregateam de somn. Il asezasem la oala. Eu- ca de obicei- o ameba lipsita de vlaga si emotii. Intr-o cautare perpetua a unui punct de sprijin. Intr-o liniste apasatoare acolo, in interiorul meu si cu un zambet scremut pe fata.

Si in acel moment, eu, stand la podea langa Bogdan, ii vad ochii enormi si manutele de omulet mic ce se intind spre mine. Ochi plini de incredere. Iar eu inteleg ca el nu mai are pe nimeni. Doar pe mine.

Bogdan a devenit punctul zero, locul in care am lasat pielea moarta si am renascut. Am simtit ca am in mine puteri cat sa intorc pe dos lumea, daca va fi nevoie. Incolacirea bratelor lui in jurul gatului meu a fost acea palma care m-a trezit din somnul letargic.

.. De ce am povestit istoria mea? Pentru ca eu am avut norocul de oameni care nu m-au lasat in singuratate, desi eu incapatanat imi doream asta. Am avut pentru cine sa traiesc, chiar daca nu aveam unde.

Si am mai povestit pentru ca voi, cei ce veti citi aceste randuri ( pe care doar Dumnezeu stie cit de greu le-am stors din mine) sa observati semenii de alaturi. Uneori, ei au nevoie doar de o singura incurajare ca sa nu sara in pustietate..” - este mesajul designerului.

Dupa moartea tragica a lui Iurie Sadovnic, Ionela Hadarca vine cu cateva sfaturi pentru cei care se confrunta cu depresia: „Dorintele se sting pe rand, toate, pana ramane doar una- ca toti sa-ti dea pace”

Prietenii virtuali ai Dianei i-au dat dreptate in toate cele expuse, dar si-au impartasit si experientele proprii, dureroase si emotionante, in comentarii.

Bloggerii, socati de moartea vloggeritei care s-a aruncat in gol de la etajul 14 al unui bloc din capitala! „In viata asta poti sa ai de toate si popularitate, si bani, si haine, dar daca nu ai pe cine sa suni cand te doare, nu ai nimic”. Vezi ce bilet de adio a lasat - VIDEO

Sursa foto: Facebook