Pentru Nicoleta Nuca nu exista o alta situatie decat aceea de a petrece noaptea dintre ani alaturi de publicului ei, cantand. De altfel, anul pandemiei a fost singurul in care aceasta nu a urcat pe scena de Revelion.
„Cred ca unica situatie a fost in pandemie, cand nu am avut concert si am dat-o atunci ca oricum eu nu voiam sa merg. Dar adevarul este ca nu am avut vreo pauza de Revelion. In primul rand, imi place sa cant de Revelion, eu fac asta de drag, fac muzica de drag. Si in al doilea rand, avem timpul ala sa ne odihnim din ianuarie. Deci, dupa Revelion, incepe perioada «moarta», ca sa zic asa, pentru noi si atunci de ce sa nu profitam de perioada asta care este mai aglomerata, sa le facem o placere oamenilor care ne urmaresc. Dupa care noi, frumos, ne retragem in barlogul nostru, aproape pana in martie. Si stam cuminti”, a povestit Nicoleta Nuca pentru Ego.
Anul acesta, Nicoleta nu vrea sa faca maraton de evenimente in noaptea dintre ani. „Nu cred ca se mai face treaba asta de multi ani. Adica in mare parte se incearca sa se lege cateva evenimente dar in aceeasi zona, cumva tocmai sa nu fie acest tras de noi nebun, in care apoi sa avem nevoie de 3 zile sa ne refacem. Cred ca au inceput sa fie mai organizate lucrurile per total, ceea ce este foarte bine pentru ca suntem si noi mai bine, performam clar mai bine si nu stam nici cu stresul ala, cu panica aia sa terminam mai repede un recital ca intarziem la altul. Mai ales ca trebuie sa tii cont in noaptea de Revelion si de anumite situatii, meteorologice spre exemplu, ca poate se intampla ceva”, a mai povestit artista.
In urma unei intamplari nefericite, Nicoleta Nuca nu se mai aventureaza sa cante de Revelion in mai multe orase din tara.
„Chiar am patit acum cativa ani, acum vreo doua Revelioane. Mi s-a stricat masina in drum si noi am facut Revelionul pe strada practic, in masina. Norocul nostru a fost ca s-a intamplat dupa ultimul concert, dar chiar si asa, noi am stat in noaptea aia si am asteptat sa vina sa ne salveze cineva”, a mai completat Nicoleta Nuca pentru EGO.ro.