09.07.2024
Mesajul rar al lui Kate Middleton, care se recuperează după ce a fost diagnosticată cu cancer: „Îți mulțumim”

Chiar dacă s-a retras temporar din viața publică pentru tratamentul cancerului și chimioterapia preventivă, Prințesa de Wales rămâne conectată la evenimentele globale.

Kate Middleton a transmis un mesaj de încurajare pe Instagram către Andy Murray, după ce acesta a fost eliminat de la Wimbledon.

Sâmbătă, 6 iulie, Prințesa de Wales a postat un mesaj rar pentru Andy Murray, pe contul oficial regal de Instagram, Prințul și Prințesa de Wales.

„Un parcurs incredibil la Wimbledon se încheie. Ar trebui să fii foarte mândru @andymurray. În numele nostru al tuturor, îți mulțumim”, se arată în mesajul ei de pe Instagram Stories.

Magnat, despre momentul în care a vrut să renunțe la cariera muzicală: „Eu am și o piesă despre asta, dar...” - VIDEO

Jucătorul de tenis în vârstă de 37 de ani a disputat unul dintre ultimele sale meciuri la Wimbledon vineri, 5 iulie, când a discutat despre retragerea sa.

Andy Murray a subliniat că este dificil pentru el să renunțe la tenis întrucât ar dori să continue să joace, dar condiția fizică îi face acest lucru imposibil în prezent, având în vedere multiplele accidentări acumulate.

Detalii despre starea de sănătate a prințesei

În ceea ce privește starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton, ea a avut prima apariție publică de la diagnosticarea cu cancer pe 15 iunie, la evenimentul Trooping the Colour.

Prințesa de Wales a ales o ținută inspirată de Eliza Doolittle din celebrul film „My Fair Lady”. Kate a stârnit o mulțime de reacții în rândul celor care au observat-o. Presa britanică susține că piesa vestimentară pe care a purtat-o, ascunde chiar și un mesaj.

De ce Morgan Freeman poartă mereu o mănușă în mâna stângă. Avea 71 de ani când i s-a schimbat viața - FOTO

Cu toate acestea, consilierii regali subliniază că prezența ei nu semnifică reluarea completă a îndatoririlor regale.

„Kate a făcut alegerile care sunt cele mai bune pentru ea și se recuperează în privat acasă. Se descurcă cât de bine poate”, a declarat o sursă apropiată de casa regală pentru PEOPLE.

Într-un mesaj din 14 iunie, Kate Middleton a împărtășit detalii despre starea sa de sănătate, menționând că „învață să aibă răbdare”. Publicul este rugat să aibă aceeași răbdare până când Prințesa de Wales va primi aprobarea medicilor ei, deoarece procesul de vindecare este în desfășurare.

Articole din aceeasi categorie