Soții Teodor și Marina Cârnaț au postat o imagine din vacanța recentă pe care au avut-o, în care Teodor ține mâna pe burta Marinei. Această poză a stârnit rapid curiozitatea fanilor, care au început să speculeze că Marina ar fi însărcinată cu cel de-al 10-lea copil.

În momentul în care imaginea a fost publicată, mulți dintre cei care îi urmăresc pe cei doi au început să pună întrebări și să facă presupuneri legate de o posibilă nouă sarcină. „Mi-au scris mulți că sigur, dacă ați plecat în doi, veniți în trei. Altcineva a scris că mare treaba, de parcă ei nu pot face aici, ei nu pot pleca în trei, trebuie neapărat să vină în trei”, a povestit Marina.

Cuplul a ales să răspundă glumind la aceste întrebări. Deși au făcut haz de pe urma presupunerilor fanilor, nu au confirmat sau infirmat faptul că Marina ar fi însărcinată din nou. Astfel, au lăsat loc pentru imaginația celor care îi urmăresc pe rețelele sociale.

Marina a menționat și câteva aspecte legate de planurile lor de viitor. Ea a subliniat că, nu este în niciun fel în premenopauză, și are 41 de ani, iar acest lucru nu exclude posibilitatea unei sarcini în viitor: „Noi nu am pus punct la acest domeniu, încă nu sunt nici în premenopauză, am 41 de ani și asta se poate întâmpla”.

Teodor și Marina Cârnaț sunt unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la noi. Zi de zi familia lor inspiră publicului dragoste, respect și multă empatie. Cei doi s-au cunoscut în 2002 și au împreună 9 copii, iar Teodor mai are un copil din prima căsătorie.
