Campaniile de Crăciun MCharity „Moș Crăciun ești tu” și „Nepoți de Crăciun”, au ajuns la cea de-a opta ediție. În fiecare an, înainte ca orașele să se lumineze de sărbători, voluntarii MCharity pornesc în sate, spitale și case modeste pentru a duce mai departe spiritul Crăciunului.
„În fiecare iarnă, înainte să se aprindă luminile din orașe, încercăm să aprindem o altă lumină — în sufletele celor care trăiesc în întunericul singurătății și al lipsurilor. Acolo unde nu se aud colinde și nu miroase a cozonac, noi ducem Crăciunul. Cu drag, cu oameni, cu inimi care bat pentru alți oameni”, a spus Tatiana Rusu, fondatoarea MCharity.

În cei opt ani de existență, mii de copii și bătrâni au simțit căldura și generozitatea celor care aleg să se implice.
„Anul acesta, campaniile „Moș Crăciun ești tu” și „Nepoți de Crăciun” împlinesc 8 ani. Opt ani de drumuri prin sate, de îmbrățișări, de lacrimi și zâmbete. Opt ani în care am învățat că nu darurile schimbă lumea, ci bunătatea din spatele lor. „Moș Crăciun ești tu” aduce bucurie copiilor din familii nevoiașe și celor care își petrec sărbătorile în spitale”, a mărturisit Tatiana Rusu.

Prin campania „Moș Crăciun ești tu”, copiii din familii nevoiașe și micuții internați în spitale primesc cadouri, rechizite, jucării și dulciuri. În același timp, inițiativa „Nepoți de Crăciun” le oferă bătrânilor singuri o cutie cu produse alimentare și de igienă, dar și un semn că nu sunt uitați.

Anul acesta poți alege cum vrei să dăruiești:
- Să alegi o scrisoare postată pe profilul nostru și să devii îngerul unui copil;
- Să pregătești un pachet din inimă, după cum simți — jucării, dulciuri, haine, rechizite, produse de igienă ori alimente de bază;
- Sau să faci o cutie pentru un bunic sau bunică, cu cele necesare pentru o masă de Crăciun, un un ciorăpel cald sau o păturică și să-i scrii o felicitare de la nepotul de departe, poți fi singurul care o face.

„Toate darurile pot fi lăsate la sediul Fundației MCharity pe Str. Armenească 51A, la depozitul nostru sau la unele filiale Star Kebab din țară, care au devenit puncte oficiale de colectare MCharity”, a menționat fondatoarea fundației.
Date de contact: 069505255, 069505300

Cei care nu pot participa fizic pot face o donație pe site-ul oficial — mcharity.org (https://mcharity.org/donate/sa-daruim-bunatate-si-magie-de-sarbatori-2025)
„Noi vom transforma fiecare contribuție într-un zâmbet real. Pentru unii, poate părea doar o cutie. Pentru alții, e tot Crăciunul. Fii și tu parte din această magie — acolo unde bunătatea încă mai poate schimba o zi, o viață, o inimă”, a mai spus Tatiana Rusu.


*Acest articol este un produs comercial

