29.05.2024
Mamă la puterea a treia! Află povestea Iuliei, femeia care după mai multe încercări de a rămâne însărcinată a reuşit într-un final să se bucure de trei fetiţe minunate - VIDEO

Un copil este o minune, dar oare ce simte o femeie atunci când alfă că este însărcinată cu trei? Cunoaștem povestea Iuliei, femeia care se bucură de trei fetiţe. Cum a primit vestea cea mare, dar şi cum sunt fetiţele acum, la trei anișori, vezi în cadrul unui reportaj marca O Seară Perfectă.

Ea este Iulia, mama care işi împarte toată dragostea celor trei fetiţe minunate care sunt aproape identice. „Noi cu soțul suntem împreună de mici copii. Ne întâlneam, mai apoi am făcut nuntă și deja după nuntă am așteptat să vină sarcina. În jur de 5 ani nu am avut sarcină. A apărut ca prin minune, noi deja eram disperați. Când am aflat înainte de Anul Nou a fost o surpriză pentru toți. Prima ultrasonografie a arătat doar un copil, a doua - doi copii și a treia - trei”, a menționat Iulia Coroian, hairstylist.

Vestea că va avea trei copii la început nu a fost tocmai bună. „Când am aflat că sunt trei m-am speriat foarte mult. Medicul m-a preîntâmpinat că va fi o sarcină foarte grea și de asta am avut frică mai mult decât fericire”, a explicat Coroian.

Nina Crețu a primit o declarație romantică de la un admirator misterios: „Mesajul meu, nu este doar o simplă dedicație de dragoste, ci...” - FOTO

După naştere viaţa ei s-a întors la 180 de grade, iar cei care i-au fost mereu alături şi a ajutat-o au fost soţul, dar şi soacra ei. „M-am dăruit total copiilor. Noi atunci am trăit cu mama soacră, ea a fost cu noi și zi și noapte. Ne-a ajutat foarte mult primii 2 ani. Sunt foarte recunoscătoare pentru ajutorul ei”, a povestit Iulia Coroian.

Acum fetiţele sunt deja mult mai independente, iar relaţia lor este una specială.

Nu obişnuieşte să le îmbrace la fel, ba din contra, îşi doreşte ca fiecare să aibă personalitatea sa. „Eu vreau ca gemenii să fie individuali. Ele acum încă nu aleg așa tare, dar eu mă strădui să cumpăr diferite culori”, a spus hairstylist.

Un nou iubit în viața Madonnei. L-a părăsit pe cel de 30 de ani, pentru altul de 34 de ani - FOTO

Acum Iulia a revenit la job şi se bucură de cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa: „Eu mereu am lucrat și acum tot muncesc în domeniul frumuseții”.

Articole din aceeasi categorie