A fost un concert despre care s-a vorbit mult in ultima perioada.
Maestrul Nicolae Botgros si-a adunat prietenii, dar si colegii de breasla, pentru a aduce un omagiu de recunostinta sotiei sale, dar si solistei orchestrei „Lautarii”, Lidia Bejenaru - care a trecut in nefiinta acum un an si doua luni. Concertul intitulat „M-a cuprins un dor” a fost un spectacol lung, dat fiind faptul ca pe scena au urcat o multime de artisti atat de la noi, cat si din Romania.
In cadrul concertului au evoluat: Gheorghe Zamfir, Irina Loghin, Cristian Pomohaci, Mioara Velicu, Ionut Fulea, Viorica Macovei, Nicusor Iordan ,Valentina Cojocaru, Ioana Capraru, Mihai Ciobanu, Nicolae Ciubotaru, Ion Paladi, Lilia Rosca, Tatiana Jacot, Mihaela Tabura, Mariana Dobzeu, Cristian si Corneliu Botgros, alaturi de Orchestra Nationala de Muzica Populara „Lautarii”, conducator artistic – Nicolae Botgros.
Maestrul Nicolae Botgros a mentionat ca acest spectacol a fost unul pentru care s-a pregatit cel mai greu.
„Suntem intotdeauna gata. Sa stiti ca toate concertele, pentru noi interpretii care iesim pe scena, sunt mereu aceleasi emotii. Insa astazi, este un concert mai aparte si avem o responsabilitate de a fi la nivelul la care trebuie sa fim in fata publicului. Astazi voi canta doua piese mai noi care corespund genericului spectacolului de azi, in amintirea Lidiei Bejenaru. Am un cantec „Viata, viata plina de dulceata” si „Cand eram tanar, eram”. Sper sa coincida si sa corespunda concertului de azi. Sa se bucure si Lidia Bejenaru acolo in ceruri ca nu este data uitarii. Ne-a fost o colega de zeci de ani si ii simtim pierderea”, Nicolae Glib, interpret.